Asociația Turism Alternativ a reușit să aducă laolaltă 250 de pasionați și curioși de istoria Aradului, la turul organizat duminică, 6 august, în cadrul proiectului „Turist la tine acasă – În spatele ușilor închise”. Tema turului s-a axat pe un instrument muzical aparte: orga. Sinagoga Neologă de pe strada Tribunul Dobra, Biserica Reformată de pe strada Mihai Eminescu, Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” și Palatul Cultural au fost obiectivele aflate în itinerariu.
Ghid al celor aproximativ 250 de arădeni și vizitatori a fost Dominic Don, un tânăr pasionat de orgi și de istoria acestora. Aflat la prima experiență în postura de ghid, Dominic a reușit să-și depășească emoțiile și a prezentat cu pasiune bucăți din istoria instrumentului-vedetă al zilei, poveștile fiecăreia dintre orgile văzute în cadrul turului, dar și istoriile celor care le-au construit.
Alături de el, grupul a fost însoțit de Henriette Nagy, absolventă a Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, Austria, care a dat viață orgilor din cele patru edificii vizitate.
Turul de duminică nu a rămas fără ecouri. Un turist din Timișoara a mărturisit că „Rar mi-a fost dat să văd atât de multă lume la un tur ghidat. Trotuarul care mărginește Piața Plevnei s-a dovedit prea mic iar după ce am părăsit Biserica Reformată mulțimea de oameni se întindea mai gata până la Bulevardul Revoluției. Prima orgă pe care am auzit-o a fost orga din Sinagoga Neologă. Dominic ne-a vorbit despre cum a ajuns orga să ocupe un loc în sinagogă dar și despre Anton Dangl, celebru constructor de orgi din Arad, cel care a și construit orga din această sinagogă.”.
George Blaj, timișoreanul care a ales să-și petreacă o după-amiază alături de cei de la Arad Free Tours și Asociația Turism Alternativ, continuă rememorarea turului de duminică:
„Ne-am îndreptat spre Filarmonica din Arad, o clădire impresionantă, cu o sală de concerte foarte frumoasă. Deasupra scenei se găsește o orgă făcută de un constructor de orgi din Pécs, Budavári Attila. Acest tur mi-a îndeplinit un vis pentru că de ceva vreme îmi doream să aud cum sună orga din filarmonica arădeană. Dominic ne-a vorbit despre principalele elemente ale unei orgi, dar și despre cum funcționează o orgă”.
După Filarmonică, numerosul grup s-a îndreptat spre Biserica Reformată de pe strada Mihai Eminescu.
„Pașii ne-au purtat spre Biserica Reformată. Lăcașul de cult mi-a adus aminte de cel de la Salonta. Dominic ne-a povestit despre orga veche a bisericii, dar și despre cea nouă. Cea veche a fost construită de Dangl, dar din nefericire astăzi nu mai există. Ea a fost înlocuită de o orgă Wegenstein”, povestește George Blaj.
Ultima oprire a turului a fost la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, de lângă Teatrul Clasic. Orga bisericii, realizată de Anton Dangl la mijlocul secolului al XIX-lea și renovată de către Carl Leopold Wegenstein, a fost recondiționată anul trecut.
„A fost o mare bucurie să particip la acest tur. Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui tur. Vă îndemn să urmăriți pagina Arad Free Tours și în măsura în care timpul vă permite să luați parte la aceste tururi. Nu veți regreta!”, își încheie povestea George Blaj.
Asociația Turism Alternativ va continua proiectul „Turist la tine acasă – În spatele ușilor închise” duminică, pe 20 august, de la ora 18, cu povești ale istoriei transportului în comun din Arad. Turul va avea ca punct de întâlnire sediul Companiei de Transport Public Arad, de pe Calea Victoriei, urmând ca grupul să viziteze depoul de tramvaie UTA.
Zece ani de pasiune pentru Arad
Din 2013, voluntarii Arad Free Tours promovează orașul și județul Arad în rândul turiștilor care vizitează această zonă, prin organizarea de tururi ghidate gratuit.
„Tot de 10 ani și tot din pasiune pentru Arad, proiectul nostru promovează valorile culturale și istoria orașului atât turiștilor cât și arădenilor, fie prin ateliere și activități cu cei mici, fie prin tururi tematice organizate periodic dar și la cerere. Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad!”, spun cei de la Turism Alternativ.
Excursii
Asociația Turism Alternativ îi invită pe arădeni la o serie de excursii în țară și străinătate: „Basmul medieval” – excursie la Sighișoara, Alba Iulia și Castelul de Lut; „Trip of Thrones” – excursie la Mostar (Bosnia și Herțegovina) și Dubrovnik (Croația), „Istorie și gastronomie” – Szeged (Ungaria) Festivalul Peștelui, „Legenda secuiului” – excursie și drumeție la Rimetea și Cluj-Napoca, „Chemarea vinului” – excursie și degustare de vinuri Cramele Tokaj (Ungaria) și Kosice (Slovacia), „Istorie tumultoasă” – excursie și drumeție Munții Orăștiei. Detalii despre aceste excursii se pot obține telefonic sau prin WhatsApp, la numărul 0731 050 384.
Trimite articolul
XJumate din participati or crezut ca e turul orgiilor