Fiscul arădean a reuşit, printr-un program activ de combatere a evaziunii fiscale şi mobilizarea eficientă a personalului, să colecteze sume record la bugetul statului în luna martie. „Realizarea programului de colectare a veniturilor bugetului general consolidat al statului reprezintă obiectivul principal al Fiscului”, a punctat Marius Drăgănescu, director executiv al DGFP Arad. Practic, Drăgănescu a explicat că întreg apartul fiscal a fost mobilizat şi a acţionat eficient, astfel că la final de lună martie şi prim trimestru al acestui an, Fiscul arădean colectase sume record. „Cuantumul încasărilor pe luna martie 2012 a fost de 125,77 milioane lei faţă de 102,1 milioane lei în martie 2011, rezultând o creştere cu 23,67 milioane lei. În ceea ce priveşte încasările pe primul trimestru, în acest an acestea s-au cifrat la 364,2 milioane lei, comparativ cu 296,62 milioane lei în trimestrul I al anului trecut, creşterea fiind de 67,58 milioane lei”, a mai declarat Marius Drăgănescu.
Colectările pe categorii
Banii adunaţi de Finanţe au mers la bugetul de stat, pe categorii de impozite. Cea mai mare creştere a fost întregistrată la Taxa pe Valoarea Adăugată – 16,56 milioane lei, urmată fiind de impozitul pe profit – 12,11 milioane lei şi impozitul pe venit – 7,51 milioane lei. Bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat o creştere a încasărilor cu 18,56 milioane lei, iar bugetul fondului naţional unic de sănătate o creştere cu 8,96 milioane lei.
„La aceste realizări au contribuit atât intensificarea măsurilor de executare silită aplicate în vederea recuperării arieratelor bugetare, cât şi eficienţa inspecţiilor fiscale derulate în cadrul programului de depistare, limitare, prevenire şi ţinere sub control a evaziunii fiscale”, a concluzionat Dărăgnescu.
Conformare voluntară
Potrivit directorului executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, marea majoritate a contribuabililor îşi plătesc voluntar obligaţiile bugetare, dar sunt şi contribuabili care mai au nevoie de ,,impulsuri”, constând în somaţii, popriri bancare sau la terţi, şi mergând până la valorificarea bunurilor sechestrate sau indisponibilizate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!