Ieri, după multe luni de aşteptare a avut loc predarea oficiului parohial al Bisericii Roşii iar preotul paroh, Jakab Istvan, numit de către Episcopia Evanghelică Luterană a intrat oficial în funcţie. Fără scandal, executorii judecătoreşti, împreună cu reprezentanţi ai parohiei arădene, avocatul acestora, Mihai Paşca, cu sprijinul organelor de ordine, au purces la inventarierea tuturor bunurilor imobile din oficiul parohial. Obiecte de cult, arhivă, dosare, ştampile şi alte acte ale bisericii aflate în cele două camere ale oficiului, într-o totală degringoladă, au fost trecute în posesia celor în drept. Fostul preot Totphal nu a asistat la acţiunea executorie, fiind plecat din localitate, potrivit declaraţiei fostului curator, Janto Margareta, mâna dreaptă a acestuia. După ore bune de muncă, tot ce înseamnă trecutul şi prezentul în documente a revenit, din nou, celor în drept. Acţiunea de ieri a însemnat punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi executorie obţinută în instanţă de Biserica Evanghelică Luterană.
Noul preot a fost instalat oficial în funcţie şi, de ieri, se ocupă de administrarea oficiului. Reamintim că Jakab Istvan, numit de către Episcopia din Cluj a Bisericii Evanghelice Lutherane, după destituirea lui Totphal Bela, nu a avut acces în acest oficiu şi nu a putut să preia administraţia parohiei arădene.
Singurul mod prin care şi-a manifestat autoritatea conferită de investirea sa în calitatea de preot a fost prin oficierea slujbelor într-o încăpere a Bisericii Reformate din municipiu. Aici veneau duminică de duminică enoriaşii, la început puţini la număr, apoi din ce în ce mai mulţi, pe măsură ce carisma fostului preot era umbrită de dovezile aduse de reprezentanţii Parohiei Evanghelice Arad care dezvăluiau noi informaţii legate de interesele mult prea pământeşti ale fostului preot paroh.
Începutul normalităţii
Pentru enoriaşii parohiei, mulţi dintre ei excluşi prin diferite metode din comunitatea religioasă de către Totphal, ziua de ieri înseamnă începutul reintrării în normalitate. Fiecare speră că va veni şi ziua în care vor putea din nou să participe la slujba religioasă în lăcaşul de cult ce le aparţine, Biserica Roşie. Poate atunci biserica va reveni şi comunităţii arădene, căci de multă vreme uşile ei sunt închise zile în şir pentru cei care vor să-şi odihnească puţin sufletul sau doar să-i admire frumuseţea.
Nu e cheia
Printre atâtea lucruri nu s-a putut găsi şi cheia Bisericii Roşii, care se pare că se află la unul dintre enoriaşii rămas fidel fostului preot, aşa încât nu s-a putut intra pentru inventarierea bunurilor aflate în lăcaşul de cult.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!