Codrin Gavra, şeful secţiei penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a declarat că recursul la Curtea de Apel Timişoara a fost stabilit pentru data de 13 decembrie. Magistraţii de pe Bega vor hotărî dacă se impune sau nu măsura arestării preventive în acest caz.
Reamintim că procurorii arădeni au destructurat o reţea de poliţişti de frontieră şpăgari care pretindeau sume cuprinse între 20 şi 50 de euro pentru a închide ochii la diferite nereguli constatate la microbuzele care treceau graniţa sau doar, pur şi simplu, le cereau bani pentru că… aşa vroiau ei. Pe lângă cei patru poliţişti români, în acest caz sunt cercetaţi şi opt frontierişti maghiari care, împreună cu ai noştri, solicitau sume de bani de la şoferi.
Acţiunea Parchetului s-a întins pe mai multe luni, iar în ajutor le-au venit şi şoferii care au depus mai multe sesizări referitoare la practicile poliţiştilor de frontieră. Judecătorii Tribunalului Arad au decis că cei patru pot fi cercetaţi în stare de libertate, nefiind necesară arestarea lor preventivă, dar procurorii nu au fost de acord cu această decizie şi au înaintat recurs.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!