Astăzi începe cea de a patra şi ultima etapă a redistribuirii personalului medico-sanitar din unităţile sanitare reprofilate. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad aşteaptă, până mâine, eventualele cereri ale cadrelor medicale, urmând ca redistribuirea propriu-zisă să fie realizată în zilele de 12 şi 13 mai.
Conform centralizatorului afişat pe site-ul Ministerului Sanatatii, la nivelul judeţului Arad, au rămas vacante în urma derulării etapelor anterioare de redistribuire 13 posturi de medic şi 37 de posturi pentru personalul sanitar mediu. „Până acum, am primit o singură cerere din alt judeţ căreia nu am putut să-i dăm curs în acea etapă pentru că nu era vorba de un judeţ limitrof. Aşteptăm să vedem dacă medicul respectiv revine cu o nouă solicitare” – spune jr. Constantin Cătană, director al DSP Arad.
Refuzat de Brad
În ceea ce priveşte personalul medico-sanitar din unităţile restructurate la nivelul judeţului Arad, nu (prea) sunt probleme. Marea majoritate a salariaţilor de la Sântana, Chişineu-Criş şi Gurahonţ au fost deja redistribuiţi şi îşi desfăşoară activitatea la noile locuri de muncă. Am avut şi cazuri de pensionare.
O situaţie deosebită întâlnim la Gurahonţ, acolo unde un medic specialist interne a solicitat redistribuirea la Spitalul Municipal din Brad şi a fost refuzat în ciuda faptului că unitatea declarase vacant un asemenea post. „Am intervenit pe lângă autorităţile sanitare din judeţul Hunedoara şi sperăm ca în această etapă să se rezolve problema” – precizează directorul DSP Arad. De altfel, ministrul Sănătăţii a anunţat că va fi sesizat Inspectoratul Muncii în cazul managerilor care, deşi au posturi vacante în unitatea pe care o conduc, nu acceptă personalul redistribuit.
CRITERII
La fel ca în primele trei etape, criteriile de repartiţie a personalului medico-sanitar sunt vechimea în funcţie şi cariera profesională desfăşurată până în prezent, pentru care fiecare angajat primeşte un punctaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!