ARAD. Chiar dacă lucrează în weekend sau pe timpul nopţii, asta nu înseamnă că lucrează şi bine. Vorbim aici despre constructorul de pe şantierul de modernizare a drumului Pâncota-Buteni, care va trebui să refacă unele tronsoane de drum care nu corespund calitativ.
În urma verificărilor zilnice pe șantierul drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni, echipa de control a Consiliului Județean Arad a constatat că există porțiuni din drumul aflat în lucru unde intervenția constructorului nu este corespunzătoare. „Nu acceptăm ca un drum nou să fie un drum cu probleme. De aceea, am dispus refacerea totală a lucrărilor pe unele porțiuni, unde specialiștii din Consiliul Județean au constatat că nu se întâmplă ceea ce trebuie. Verificăm balastul folosit și rețeta asfaltului. Nici viteza, nici așteptările noastre și ale populației ca lucrarea să se încheie repede, nu sunt o scuză pentru a lucra necorespunzător pe alocuri. Pe segmentele vizate totul se va relua de la zero, ceea ce în această fază a lucrării nu presupune un efort prea mare”, a anunţat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
În luna septembrie a anului trecut, a fost semnat contractul de modernizare a drumului Pâncota-Buteni. Firma care a câştigat licitaţia este DSE Consulting, cu sediul în judeţul Ilfov. Valoarea lucrării este de aproximativ 40 de milioane de lei, plus TVA, fondurile fiind nerambursabile, obţinute în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Trimite articolul
Xbalcea demisia mincinosule, impreuna cu cioncanu!!
Cine este dirigintele de santier a CJ Arad ? Este datoria lui sa verifice toate operatiunile constructorului,ele sa corespunda intocmai proiectului. Sau poate s-au transformat liberalii in specialisti ?
Eu nu ii inteleg pe ,,specialistii,, firmei in cauza de ce umbla cu fofarlica? Pana la urma tot sunt prinsi si ce urmeaza e de inteles. Cheltuieli suplimentare, stress si lungirea termenului. Eu in locul beneficiarului as fi pus in contract si clauze de penalitati, mari, sa-i piarda constructorului cheful de a face lucrari necorespunzatoare. La a doua abatere, rezilierea contractului. Prefer rezilierea si alta firma decat dupa cateva luni sau o iarna sa avem iarasi probleme la structura drumului. Cand vor disparea aceste apucaturi de pe plaiurile mioritice, greu se spus :(!
-
da ai dreptate mare. problema este ca la clauzele de care spui nu mai vine nici un constructor sa liciteze….
Un prieten de la o statie de bitum ptr asfalt imi mai povesteste cum le spune administratorii de la firmele ce cumpara asfaltul sa faca mai putin concentrat si le cade si lor ceva pesches. El nu vrea, iar firma de asfaltri isi are propria instalatie de mixare unde face ea amestecul dupa cum vrea (adica baga mai mult nisip si pietris sa econoiseasca)
Apa se aduna la fundatia drumului, piatra care se pune sub asfalt este calcaroasa, sfaramicioasa, asfaltul de proasta calitate, tot in valuri. Se vede ca lucreaza un constructor fara experinta in domeniu, fara utilaje performante, etc. Sa nu dam nume.
ba voi inca nu intelegeti cum mere coruptia?ii dau lucrarea cu dedicatie apoi firma isi plateste paraindaratul cu dovezi ca sa aibe garantii ca nu o ia in bot apoi isi scoate mita din lucrari proaste….cei de la cja au mita luata nu pot comenta nimic…asa lucra mafia lui cionca balciu…
-
Si atunci tovarase mike de ce ii pun sa refaca complet portiuni din drumul cica proaspat “reabilitat” daca si-au luat deja mita? De ce atunci nu se fac ca “nu vad’ cei de la CJA tovarase mike?????
-
iara minti! of mihai pardon mike…
asta este schema de furat a psd.
spusa de ei insisi: fură, dar dă si la alții! nu tinea doar ptr tine.
Asta este mecanismul ptr care care psd-istii nu se dau in gat unii e altii. Asta-i relaitatea ma Mincinosule! hotul stiga uite hotul.La fel a fost si cu spaga de la frontiera. sa nu uit: ce vesti mai ai de lotul infracotr psd??
-
Băi DOBITOCULE la cj este familia PDL nicidecum psd, cred că de 16 ani ești în comă de nu știi asta pdl – pnl, spală banii cu firmele lor căpușe
-
Drumul asta ,,nou” e facut pur si simplu in bataie de joc, doar in scop electoral !
E mai prost ca ccel vechi, nici macar nu are inclinatie sopre acostament, in caz de ploua, apa balteste pe drum nou !
Penelisti hoti ! Idem psd, e fapt aceiasi adunatura uslista de 30 de ani.