„După închiderea secțiilor – ora 21:00, se vor deschide urnele, se vor număra voturile și vor fi întocmite procesele-verbale. Mai apoi buletinele de vot, ștampilele și procesele-verbale vor fi aduse la sediul BEJ, urmând ca în ordinea sosirii să fie preluate și verificate de către membrii Biroului. Cei care ajung la noi vor primi un număr de ordine, și vor fi preluate câte șase secții. La finalul inventarierii și verificării din toate secțiile, vor trimite la Biroul Electoral Central dosarele cu toate procesele”, a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro, Cosmin Branc, președintele BEJ Arad.
UPDATE. REZULTATELE FINALE: 21,33 % – procentul prezenței în Arad
Referendumul pentru redefinirea termenului de „familie” din Constituție s-a încheiat. A fost poate unul dintre cele mai controversate consultări populari, însă luptele s-au dat în mare parte în mediul online. La inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie s-au adunat aproximativ 3 milioane de semnături și astfel s-a decis organizarea referendumului. Deși s-au alocat două zile de vot, totuși nu s-a reușit mobilizarea a 30% dintre alegători pentru a fi îndeplinit cvorumul impus de lege. Iată care a fost prezența în orașele arădene.
În județul Arad au votat un total de 83.171 alegători, dintre care 44.477 din mediul urban și 38.694 din mediul rural.
Prezența duminică, la ora 21
Național – 20,41%
Județul Arad – 21,33 %
Municipiul Arad – 20,72 %
Chișineu-Criș – 16,98 %
Curtici – 18,68 %
Ineu – 20,48%
Lipova – 21,14%
Nădlac – 10,10%
Pecica – 13,27%
Pâncota – 23,05%
Sântana – 15,62%
Sebiș – 32,54%
Citiți principiile noastre de moderare aici!