Arad. Va face referendum dacă până la finele anului Guvernul nu va decide soarta Cetăţii Aradului.
Primarul Gheorghe Falcă a precizat, luni, în cadrul şedinţei ordinare CLM că intenţionează să organizeze un referendum de consultare a populaţiei cu privire la preluarea cetăţii în administrarea municipalităţii, pentru că dacă lucrurile nu se vor mişca până atunci va exista pericolul real al pierderii tuturor proiectelor posibile de finanţare europeană pentru reconversia Cetăţii.
“Cer încă o dată Ministerului Apărării Naţionale să-şi respecte promisiunea şi să elaboreze şi să aprobe proiectul de Hotărâre de Guvern cu privire la transferul cetăţii către administraţia publică locală. În caz contrar, dacă se mai amână mult acest transfer, o să ratăm startul accesării proiectelor finanţate din fonduri europene şi când o să avem cetatea o să fie prea târziu. Dacă în acest an nu primim cetatea, vom iniţia un referendum şi vom explica cetăţenilor că netrasferarea cetăţii va văduvi Aradul de importante fonduri europene”.
Fără bani europeni
Falcă spune că există pericolul ca Aradul să nu poată să ceară bani de la europeni pentru realizarea studiilor de fezabilitate care să ducă la final la transformarea cetăţii într-un veritabil punct de atracţie turistică. Edilul este de părere că Guvernul va trebui să ţină cont de acest referendum pentru că el va reprezenta voinţa cetăţenilor cu privire la viitorul cetăţii, dar şi că Aradul şi-a îndeplinit toate obligaţiile din protocolul de predare-primire a cetăţii semnat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!