Aşa cum anticipam, Primăria nu a aprobat nici mitingul profesorilor. La fel cum nu a fost aprobat cel al pensionarilor sau al celor de la Cartel Alfa. Motivul invocat este acelaşi, Dispoziţia Primarului Municipiului Arad nr. 2475/12.05.2008 privind interzicerea organizării şi desfăşurării adunărilor publice, de orice fel, pe o rază de 200 m faţă de “unităţile de învăţământ, indiferent de categoria lor…”. O dispoziţie comodă care fereşte autorităţile locale de mişcările sociale sindicale. Un al doilea motiv invocat a fost actualul „Târg de Primăvară”care ocupă platoul din faţa Palatului Administrativ.
„În această situaţie ne considerăm obstrucţionaţi, din cauză că la nivelul Aradului se întâmplă astfel de interdicţii, în timp ce în restul ţării, colegii noştri s-au putut manifesta public, fără restricţii. Este a doua oară când nu ni se aprobă desfăşurarea unui miting, fapt care accentuează starea de nemulţumire a salariaţilor din învăţământul arădean. Urmează să ne întrunim într-o nouă şedinţă a Colegiului Judeţean al Liderilor pentru a stabili alte forme de protest, prin care să ne facem cunoscute punctele de vedere.” apreciază liderul arădean al SDÎ, Dănuţ Ieneşescu.
„Era o manifestaţie democratică prin care protestam împotriva problemelor din învăţământ”, Dănuţ Ieneşescu
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!