S-au atins trei teme de interes iar una dintre concluzii a fost cât se poate de clară: proiectului de lege privind organizarea, funcţionarea şi administrarea asociaţiilor de proprietari nu este bun.
Dezbateri cu greutate printre asociaţiile de proprietari din România, la care au participat şi arădenii. În zilele de 10-11 iunie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, Conferinţa Naţională a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din Romania, „HABITAT”, la care a luat parte şi conducerea ULAL Arad.
Potrivit acesteia, în principal în cadrul conferinţei s-au atins trei teme. Prima a fost analizarea proiectului de lege propus de Ministerul Dezvoltării Regionale privind organizarea, funcţionarea şi administrarea asociaţiilor de proprietari, vizând modificarea actualei Legi nr.230/2007. „Concluzia unanimă a fost faptul că, deşi conţine şi unele prevederi bune, per ansamblu noul proiect aduce prevederi inacceptabile pentru asociaţii, mărind birocraţia, chiar sporind costurile cu administrarea şi funcţionalitatea organelor de conducere, control şi administrare din asociaţii, dar mai ales a proprietarilor”, a precizat Vasile Arion, vicepreşedintele ULAL Arad. Potrivit acestuia, s-a hotărât şi s-a transmis iniţiatorilor acestui proiect retragerea acestuia şi discutarea în prealabil a noului proiect cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din ţară.
Despre eficientizare
Totodată, în cadrul conferinţei, s-a analizat împreună cu reprezentanţii ANRSC-ului modul în care actuala legislaţie privind reglementarea serviciilor publice comunitare de utilităţi publice răspunde actualelor cerinţe reale şi relaţiilor dintre furnizori, autorităţile publice locale şi asociaţiile de proprietari ca şi consumatori. „S-a luat cunoştinţă de prevederile ce vor urma pentru implementarea cerinţelor directivei 27/2012 a UE pentru eficienţa energetică, stabilirea prin legislaţia locală a zonelor unitare de încălzire, în funcţie de măsurile luate pentru eficientizarea CET-urilor, reabilitarea termică a clădirilor şi contorizărilor inteligente. Autorităţile locale pot legifera modalităţile de repartizare a consumurilor de apă în cazul asociaţiilor contorizate, având în vedere diferenţele care există între consumurile facturate şi cele înregistrate individual în blocuri. Ordinul 343/2010 privind repartizarea costurilor cu încălzirea în cazul repartitoarelor de costuri va suferi modificări în urma studiului în curs de efectuare de către INCERG”.
Pe spatele consumatorilor
Întors de la conferinţă, Arion a mai precizat că operatorii vor fi obligaţi să-şi eficientizeze serviciile, în prezent costurile mari şi pierderile din sistem fiind suportate de consumatori. În plus, acum notele de fundamentare a preţurilor utilităţilor nu sunt transparente, fiind considerate date economice cu caracter confidenţial! „Noi adăugăm că, sub forma aceasta, se pot transfera către consumatori, în factură, şi costurile managementului defectuos, pierderile excesive etc.”, a concluzionat vicepreşedintele ULAL Arad.
Conducerea uniunii arădene a prezentat în cadrul conferinţei naţionale stadiul reabilitării termice din Arad, apreciind că, prin ultimele măsuri adoptate de CLMArad, vor intra în perioada următoare în reabilitare circa 100 de blocuri, prin accesarea fondurilor europene.
Viitoarea conferinţă, la Arad
Vasile Arion a dat şi o veste bună pentru Arad. Acesta susţine că recunoaşterea şi aprecierea activităţii uniunii arădene a făcut ca ULAL Arad să fie desemnată organizatoarea viitoarei Conferinţe Naţionale a Ligii „Habitat”. Evenimentul va avea loc la Arad, în luna octombrie.
CITESTE SI:
Pompierii, chemati sa faca treaba proprietarilor de apartamente …
Turturii si zapada, obligatia proprietarilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!