Staţiunea balneoclimaterică Moneasa a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, a 9-a ediţie a „Târgului meşterilor populari” şi a 42-a ediţie a „Festivalului concurs al tinerilor interpreţi de muzică populară din Ţara Zăranului”. Au fost două zile – sâmbătă şi duminică – de artă populară tradiţională.
Cu migală şi pasiune
În prima zi s-a deschis „Târgul meşterilor populari” cu un spectacol oferit de câteva ansambluri folclorice din judeţ, coordonate maestrul coregraf Viorel Nistor. Pe aleea principală din faţa Hotelului „Parc”, vizitatorii au putut admira
creaţiile prezentate de meşteri dar şi demonstaţiile făcute de aceştia. La războiul de ţesut şiculanecele Maria Bun şi Viorica Hărdău (însoţite de nepoţi) artau oamenilor cum se fac ştergările, preşurile şi costumele populare. Meşterii olari din Târnăviţa – Viorel, Valentin şi Ioan Betea; Lorean Ştefea; Elena şi Ioan Mateş – aveau expuse lucrări de ceramică dintre cele mai diverse: oale, ulcioare, blide, căni, vaze de flori, etc (de diferite dimensiuni şi utilizări). Împletituri din răchită şi alte fibre lemnoase – coşuri pentru piaţă, mobilier pentru terasă şi grădină într-o gamă variată, sticle împletite – oferea vizitatorilor Constantin Perva din Ineu. Elena Haş din Arad îşi arăta priceperea la broderie iar Ioan Beleiu din Făgetul de Sus (jud. Alba) a lucrat, în lemn, artizanat mic: tulnice, vânturească, doniţe, făcăleţe, fluiere, solniţe, linguri de diferite dimensiuni. Prof. Mugurel Duşan din Hălmagiu a venit cu lucrări personale de pictură dar şi cu ale participanţilor la Şcoala de vară din această vacanţă (icoane, peisaje pe pânză, etc.). Cu şase fete de la Şcoala de vară Vladimirescu a venit şi meşterul popular Aifincăi Maria. Ea a adus, pentru a face demonstraţii, şi războiul de ţesut dar şi o piesă din propriul muzeu: pârlăul („prima maşină de spălat”, cum, cu umor, o prezenta).
Festivalul tinerilor interpreţi
Ieri, după amiază, a avut loc Festivalul concurs al tinerilor interpreţi de muzică populară. Dar cu detalii despre acest cunoscut festival de la Moneasa, despre premianţii celei de-a 42-a ediţii, vom reveni în ziarul de marti.
Cu cărţile pe masă
Meşterul popular Maria Aiftincăi a adus la „Târg” şi ultimele ei cărţi: „Lucrul ce se învaţă nu se uită pe viaţă” şi „Mi-e dor de satul meu”.
Târgul Meşterilor Populari la Moneasa
Citiți principiile noastre de moderare aici!