ARAD. Un adevărat maraton pugilistic în sala de sport a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad – 16 ore în două zile – a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cu ocazia primei ediţii a Memorialului „Szekely Dionisie – Florian Barna” la box. 170 de pugilişti de la peste 20 de cluburi din ţară, dar şi din Germania, Austria, Polonia, Ucraina şi Ungaria şi-au dat întâlnire în ring la competiție internațională organizată la iniţiativa Centrului de Excelenţă în Box, cu sprijinul Primăriei Arad, graţie implicării viceprimarului Ilie Cheşa, dar şi a unor numeroși sponsori: Verbiță Mihăiță, Molnar Andrei, Shop Construct Rodspectra, Norbert Laszlo, Cornel Lucaci, Adi Arvai, Alexa Florentin – Marem. Toţi sportivii au avut parte de cazare şi masă gratuită la internatul Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad.
„Povestea” a început vineri seară, cu o recepţie la Marem pentru şefii delegaţiilor participante, antrenorii echipelor şi oficialii galei şi a continuat sâmbătă dimineaţă, la sala Motorul din Aradul Nou, acolo unde regretaţii maeștrii Deneş şi Barna au scos campioni pe bandă rulantă, unde a avut loc o slujbă de pomenire, mulţi dintre foştii colegi şi elevi având lacrimi în ochi. A urmat o primă reuniune întinsă pe durata a peste zece ore (!?), ultimele schimburi de pumni având loc în jurul orei 1 noaptea, care a numărat 57 de partide – record absolut pentru o gală organizată în România. Ziua de duminică a adus 34 de finale, la toate categoriile de vârstă, de la copii la seniori (feminin şi masculin), cupele, medaliile şi plachetele omagiale fiind apreciate de participanţi.
Zece arădeni în ring
Singurul club arădean de box în activitate, Box Club Ruben Stoia, a aliniat 10 sportivi la start, care au obţinut următoarele rezultate: Rafael Dascălu, copii (categoria 40 kg); Claudiu Georgief, copii (42 kg); Horațiu Hanțic, copii (70 kg); Pavel Dragman, juniori (70 kg) şi Carlo Bot, juniori (63 kg) – toţi locul I; Alexandru Sim, copii (30 kg); Denisa Sim, cadeți (50 kg); Mădălin Agache, cadeți (75 kg); Demis Dărău, cadeți (75 kg) şi Andrei Marcu, cadeți (57 kg) – toţi locul II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!