Festivalul omagiază personalitatea literară a scriitorului Dorel Sibii, născut la Hălăliş, lângă Săvârşin, autor de poezie şi literatură pentru copii.
La această ediţie, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, au participat scriitori din Arad dar şi din alte zone ale ţării şi a debutat cu un simpozion intitulat „Între minimalism literar şi rafinament estetic”. Au mai avut loc lansări de carte şi recitaluri de poezie. De câţiva ani, printre amfitrionii Festivalului „Dorel Sibii” de la Săvârşin se numără şi Fundaţia culturală „Principesa Margareta” care, în prezenţa Alteţelor Lor Regale, acordă, an de an, un premiu substanţial unui scriitor consacrat participant. În acest an, premiul a fost acordat de către Prinţul Radu de România, cunoscutului scriitor şi traducător timişorean, Şerban Foarţă.
Tabără de creaţie
Din 2007 Festivalului i s-a asociat o Tabără de creaţie la Săvârşin, timp de cinci zile, destinată tinerilor scriitori performanţi din România, creaţiile participanţilor fiind publicate, la fel ca la ediţiile precedente, într-o antologie care va apărea la editura „Mirador”. La ediţia din acest an au participat 15 tineri scriitori din Bucureşti, Bistriţa, Braşov, Sibiu, Oradea, Cluj. Premiile Taberei de creaţie au fost acordate la această ediţie următorilor participanţi: Alexandru Văsieş din Bistriţa-Năsăud (locul I); Bogdan Coşa din Braşov (locul al II-lea) şi Dmitri Miticov din Bucureşti (locul al III-lea). Premiul special a fost acordat lui Krista Szocs din Sibiu, iar Sabina Comşa din Braşov a primit premiul „Traian Iancu“.
Citiți principiile noastre de moderare aici!