ARAD. O nouă amânare în procesul prin care Majestatea Sa Regele Mihai solicită anularea unei prevederi dintr-o hotărâre de Guvern prin care un teren de 62.000 de metri pătraţi din domeniul de la Săvârşin a fost trecut în proprietatea Statului. Reamintim, procesul a fost deschis în 2009, a trecut pe la Judecătoria Lipova şi Tribunalul Arad, dosarul fiind soluţionat în 2013 în favoarea Regelui la Curtea de Apel Timişoara. Guvernul a făcut, însă, recurs, Curtea Supremă a admis recursul, a casat sentinţa Curţii de Apel Timişoara şi a trimis înapoi dosarul pentru rejudecare.
La termenul din luna septembrie, instanţa a decis scoaterea cauzei de pe rol şi repartizarea aleatorie (după ce a fost admisă cererea de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată). La termenul din această săptămână judecătorii au decis amânarea cauzei şi au fixat următorul termen la 12 noiembrie.
Regele Mihai susţine că a devenit proprietarul celor 6,2 hectare de teren de la Săvârşin în 1944, iar Guvernul, fără să aibă niciun titlu valabil, a trecut terenul în proprietatea Statului. Avocaţii regelui susţin că preluarea terenului de către Stat s-a făcut în baza unei simple Hotărâri de Guvern care inventariază bunurile din patrimoniul public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!