Registrul Auto Român a luat decizia ca programul de lucru a filialelor din ţară, inclusiv la Arad, să se modifice. Astfel, în zilele de sâmbătă, până la finalul anului 2017, RAR Arad va lucra cu publicul între orele 8:00 şi 14:00. „Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand”, au anunţat reprezentanţii registrului.
Odată cu schimbarea programului de lucru, vor fi disponibile câteva zeci de programări noi, ţinând cont de faptul că verificarea unui autovehicul durează aproximativ jumătate de oră. Practic, în fiecare zi de sâmbătă, la Arad vor putea fi programate pentru verificare şi întocmirea documentaţiei necesare pentru înmatriculare un număr de 12 vehicule. Totuşi, nu în fiecare zi de sâmbătă se va lucra cu publicul. RAR a decis că în sâmbetele care cad în 2, 23 şi 30 decembrie, toate aflate în preajma unor sărbători, reprezentanţele vor fi închise.
Măsura luată de RAR vine ca o gură de oxigen pentru arădenii care vor să îşi programeze autovehiculele pentru control, ţinând cont de faptul că, în actualul sistem, fără zilele de sâmbătă luate în calcul, programări mai pot fi făcute de abia pentru data de 16 ianuarie 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!