Nu mai e cale de întors nici în CLM şi nici în cazul lui Leontin Aslău. Vineri de dimineaţă, la prima şedinţă CLM din acest an, singurul subiect pentru care consilierii municipali s-au obosit să-şi spună părerea a fost cel al omului de afaceri Leo Aslău şi a plângerii prealabile formulate de acesta faţă de o hotărâre CLM care îl viza, care la prima vedere ar fi trebuit să-i fie favorabilă şi pe care acesta o vrea anulată. În rest, tăcere şi voturi “pentru”. Obişnuit.
Aşa cum am precizat acum două zile, Aslău a cerut anularea hotărârii care îi dădea concesiunea pe parcarea de la ştrand, pe motiv că e ilegală şi că nu respectă hotărârile instanţelor, care îi dăduseră, în fapt, concesiunea terenului încă din 2005. Plângerea s-a regăsit în mapa consilierilor, pe ordinea de zi chiar, însă, cel mai probabil, doar cu titlu de informare, nefiind însoţită de un proiect, aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri. Aşa că, după discuţii mai mult sau mai puţin secrete, executivul a decis să retragă proiectul fără proiect de pe ordinea de zi a şedinţei CLM.
Consilierul PSD, Marian Melinte, s-a opus şi a cerut din nou alcătuirea unei comisii care să studieze întreaga problematică a ştrandului, inclusiv cea a omului de afaceri cu care Primăria e în război. Fiind mai nou în consiliu, Melinte nu a ştiut chiar toate pârgiile care îi stau la dipoziţie pentru a îşi pune proiectul în aplicare şi a cerut aleşilor să voteze acum pentru constituirea acelei comisii. Inutil.
Primarul Gheorghe Falcă a intervenit însă şi, niţel ironic, i-a spus că nu cunoaşte nici măcar regulamentul CLM pentru că altfel ar ştii că nu e nimic de votat fără acte şi că nu poate la acel moment să mai ceară ceva. În apărarea consilierului ar fi sărit şi Leo Alsău, prezent la startul şedinţei. Situaţia şi cele auzite din partea Puterii i-au displăcut, însă, atât de mult încât a decis să părăsească şedinţa. Cu un minut înainte ca gardianul trimis de primar să sosească în sală cu un om al legii care să-l poată ţine din scurt, în caz de forţă majoră, pe Leo Aslău. Tardiv.
Şedinţa a decurs mai apoi normal, toate proiectele propuse de executiv şi rămase pe ordinea de zi trecând cu votul tuturor aleşilor. Finalul i-a aparţinut tot lui Leo Aslău, regulamentului şi războiului dintre Putere şi Opoziţie. Melinte a dorit să-şi susţină încă o dată punctul de vedere, sperând că, de această dată, regulamentul, pe care îl avea acum în faţă, va fi de partea lui, şi solicitând din nou votarea unui proiect în care situaţia de la ştrand să intre la analizat, cu titlu de urgenţă.
Executivul s-a grăbit să-i explice că nu are dreptate şi că, în absenţa unui act -proiect întocmit – care să beneficieze de avizele serviciilor de specialitate din Primărie, la vot nu ai ce supune. A fost nevoie de experienţa şi credibilitatea lui Tiberiu Dekany (ales din opoziţie) pentru a-l convinge pe Marian că, deşi de principiu s-ar putea să aibă ceva dreptate (deşi Puterea nu e de partea sa aici), pe fond sunt nevoie şi de acte, pe care consilierul nu le are. Cercul s-a închis. Până la următoarea şedinţă.
Totuşi, discuţiile nu au fost lipsite de savoarea politică de altădată, Falcă precizându-i, de pildă, lui Melinte, într-un moment încins al discuţiei, faptul că “eu te cultiv pe tine. Am nevoie de o Rodica Borza în CLM”. Replica lui Melinte a venit şi ea: “Eu am cerut să facem ceva constructiv, nu scandal, dar văd că nu se poate”.
De la şedinţă a lipsit Claudiu Cristea, aşa că Opoziţia nu a putut avea de partea sa nici măcar două voci grave.
Problema lui Leo Aslău a rămas oricum în aer, aşa că omului de afaceri nu-i rămâne decât ce i-a rămas de fiecare dată: justiţia, care cu o mână îi dă, cu alta îi ia. Ar mai fi şi CEDO, spune Alsău, dar până atunci…
Citiți principiile noastre de moderare aici!