ARAD. Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit, din nou, în ședință. În urma acesteia a fost emisă hotărârea privind punerea în aplicare a ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență, prin care s-a aprobat carantinarea Ineului, pe o perioadă de 14 zile.
Față de ordinul inițial, membrii CJSU au venit cu o noi precizări legate de activitatea medicilor de familie, asigurarea aprovizionării populației și a altor activități care trebuie să se desfășoare regulat, chiar și în perioada de carantină.
Iată câteva dintre măsurile prevăzute în HCJSU nr. 79/25.11.2020:
– Implicarea medicilor de familie de pe raza orașului Ineu în monitorizarea, din punct de vedere medical, a persoanelor izolate la domiciliu și acordarea asistenței medicale pentru cetățenii din zona carantinată (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.).
– Asigurarea colectării deșeurilor și funcționării continue a serviciilor de utilități publice;
– Asigurarea continuității aprovizionării cu alimente și bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susținători sau fără posibilități de asigurare a subzistenței;
– Asigurarea continuității aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al cetățenilor, prin unitățile farmaceutice existente pe raza orașului Ineu;
– Punerea la dispoziția tuturor cetățenilor a informațiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală, ce trebuie respectate în contextul epidemiologic existent.
– Dezinfectarea spațiilor identificate și comunicate de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad.
Liber la vot
Chiar dacă Ineul va fi în carantină și în ziua alegerilor, Ordinul DSU prevede clar că toate acțiunile legate de procesul electoral sunt permise în zilele de 5, 6 și 7 decembrie, după cum urmează:
– Se permite, în data de 05.12.2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
– Se permite, în data de 06.12.2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, pentru exercitarea dreptului la vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.
– Se permite, în data de 06.12.2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a orașului Ineu a echipelor formate din membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului la vot de către cetățenii care nu se pot deplasa la sediul secțiilor de votare.
– Se permite, în zilele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, respectiv, operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.
Vezi aici hotărârea integrală:
ROMÂNIA
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEȚUL ARAD
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL JUDEŢULUI ARAD
HOTĂRÂREA
nr. 79 din 26.11.2020
privind măsurile adoptate în cadrul şedinţei extraordinare a C.J.S.U. Arad
din data de 26.11.2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică din Orașul Ineu, judeţul Arad, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 10,25 la 1.000 de locuitori în Orașul Ineu, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,
ţinând cont de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad nr. 78 din 24.11.2020. emisă pe baza analizei de risc a Direcţiei de Sănătate Publică a Județului Arad nr. 13610 din 23.11.2020 şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică cu nr. 198 /CNSCBT din 23.11.2020, în temeiul prevederilor art. 3 lit. b) art. 6 lit. b) art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit. a), b), c), d), şi f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale art. 3 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2,
Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă Arad, în urma şedinţei extraordinare a desfăşurată în data de 26 noiembrie 2020,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) În vederea aplicării Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr.4660099 din 25.11.2020 privind instituirea carantinei zonale pentru orașul Ineu, județul Arad, începând cu data de 25.11.2020, ora 22, se instituie, pentru o perioadă de 14 zile, măsura de carantină zonală în Orașul Ineu, județul Arad.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:
Orașul Ineu
N – Latitudine: N 46.445771, Longitudine: E 21.820583
S – Latitudine: N 46.380548, Longitudine: E 21.805510
V – Latitudine: N 46.381957, Longitudine: E 21.868181
E – Latitudine: N 46.446147, Longitudine: E 21.868188
Art. 2 Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile de interes național, județean sau local.
Art. 3 Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexa nr.2), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberată de angajator (Anexa nr.1).
Art. 4 Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată, menționată la art. 1 alin. (2):
1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona carantinată menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date întocmite în acest scop;
2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexa nr.2), legitimației de serviciu sau adeverinței eliberată de angajator (Anexa nr.1), după caz;
3. În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei menționată la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și retur;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
k) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziția de piese de schimb, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor;
m)deplasarea pentru participarea la slujbele religioase;
n) deplasarea către instituțiile publice și financiare;
o) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
4. În intervalul orar 22.00-6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se interzice, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și retur;
b) pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
5. În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale;
h) pentru achiziția de piese de schimb, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere (Anexa nr.1);
7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (Anexa nr.2);
8. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;
9. Se permite tranzitarea Orașului Ineu de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, în baza declarației pe propria răspundere (Anexa nr.3), fiind interzisă oprirea în această unitate administrativ-teritorială;
10. În interiorul localității se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
11. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va asigura o suprafață de minim 4 mp/persoană, cu luarea măsurilor de respectare a regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
12. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane;
13. Se permite oficierea căsătoriilor civile cu prezența a maxim 20 de persoane în spații deschise, respectiv cu 8 persoane în spații închise, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
14. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise, aglomerate sau neaglomerate;
15. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din Orașul Ineu, județul Arad și asigurarea ordinii publice se va realiza de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad, efective de jandarmi venite în sprijin de la alte unități de jandarmi și poliția locală, după caz;
16. Prin grija autorităților administrației publice locale și ale Inspectoratului de Poliție Județean Arad se vor stabili căile de circulație care tranzitează orașul Ineu și aducerea la cunoștința cetățenilor prin mijloacele mass-media a acestei măsuri.
Art. 5 (1) Se permite, în data de 05.12.2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
(2) Se permite, în data de 06.12.2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, pentru exercitarea dreptului la vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor.
(3) Se permite, în data de 06.12.2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a orașului Ineu a echipelor formate din membri birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal de pază, în vederea exercitării dreptului la vot de către cetățenii care nu se pot deplasa la sediul secțiilor de votare.
(4) Se permite, în zilele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, respectiv, operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază.
Art. 6 În zona carantinată, prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele:
1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.), în spații închise și deschise;
2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise cum ar fi evenimente aniversare, jocuri și competiții sportive;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
5. desfășurarea adunărilor publice, organizate în baza Legii nr. 60/1991;
6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
7. activități culturale, științifice, artistice, sau de divertisment în spații închise sau deschise;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
9. activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, precum și a târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, atât în spații închise, cât și în spații deschise. Este permisă activitatea pieţelor agroalimentare organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Art. 7 (1) Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburanți, care pot avea inclusiv program non-stop.
(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică și de igienă sanitară;
(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanțare fizică și de igienă sanitară;
Art. 8 Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport, astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.
Art. 9 Începând cu 28.11.2020, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea până la expirarea prevederilor prezentei hotărâri, cu posibilitate de prelungire a acestei perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice, cu excepția agenților economici care comercializează produse alimentare, a farmaciilor, curățătoriilor și a magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Se poate comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, de către agenții economici din centrele comerciale (zona de fast food).
Art. 10 Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății.
Art. 11 Implicarea medicilor de familie de pe raza orașului Ineu în monitorizarea, din punct de vedere medical, a persoanelor izolate la domiciliu și acordarea asistenței medicale pentru cetățenii din zona carantinată (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.).
Art. 12 Asigurarea continuității actului medical, prin medicii de familie din orașul Ineu și întocmirea listelor cu diferitele categorii de persoane cu risc medical cum sunt: bolnavi cronici, femei gravide, persoane dializate, pacienți oncologici etc.; un exemplar al listei va fi pus la dispoziția structurilor de ordine publică aflate în dispozitiv, prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad.
Art. 13 Asigurarea colectării deșeurilor și funcționării continue a serviciilor de utilități publice.
Art. 14 Asigurarea continuității aprovizionării cu alimente și bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susținători sau fără posibilități de asigurare a subzistenței.
Art. 15 Asigurarea continuității aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al cetățenilor, prin unitățile farmaceutice existente pe raza orașului Ineu.
Art. 16 Punerea la dispoziția tuturor cetățenilor a informațiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală, ce trebuie respectate în contextul epidemiologic existent.
Art. 17 Dezinfectarea spațiilor identificate și comunicate de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad.
Art. 18 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din unitatea administrativ-teritorială carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei, adoptate prin prezenta hotărâre.
Art. 19 (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezenta hotărâre, precum și în Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4660099/25.11.2020 atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală în conformitate cu prevederile art.64 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus persoanele prevăzute la art.67 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 20 Pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei, pot fi stabilite și alte măsuri, prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad.
Art. 21 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad va comunica prezenta hotărâre tuturor membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, autorităților publice locale ale orașului Ineu și celorlalte instituții cu responsabilități în domeniu.
Art.22 Prezenta hotărâre se publică pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Arad.
Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad
PREFECT
Gheorghe STOIAN
Trimite articolul
XLângă șirul de interdicții se dă și o libertate – ”liber la vot”.
Poate că virusul îi evită pe cei care vor să voteze aleșii neamului.