ARAD. Aleșii județeni au aprobat, în cadrul celei mai recente ședințe de Consiliu Județean, rectificarea bugetului județului. Cum sunt folosiţi banii?
Cel mai important capitol care a suferit modificări a fost cel de „Sănătate”, fondurile care urmează să fie cheltuite în acest an fiind majorate la rectificare cu peste 2,7 milioane lei.
S-au operat o serie de modificări de fonduri alocate pe diferite destinaţii. Din unele părţi s-au luat bani, iar în altele… s-au dat. Cert este că majoritatea fondurilor care ajung acum suplimentar în conturile Spitalului Judeţean s-au strâns în urma economiilor, pe de o parte, precum şi a subvenţiilor asigurate de Primăria Arad şi de Consiliul Judeţean. „Se vor majora veniturile proprii ale spitalului cu suma de 27 mii lei, subvenţiile din bugetul local al Judeţului Arad se vor majora cu suma de 539 mii lei şi subvenţiile de la Primaria Arad se vor majora cu 2.157 mii lei”, se precizează în susţinerea rectificării bugetare. Totodată, se diminuează suma prevăzută la cheltuieli de personal cu 114.000 lei şi cea de la Bunuri şi servicii – cu 91 mii lei.
Majoritatea pe faţade
Se strâng, astfel, 2.928 mii lei care au destinaţii exacte. Cei mai mulţi bani merg la „Reabilitare faţadă clădire ORL, Oftalmologie, Oncologie, Dermatologie” – suma de 2.157 mii lei”.
Lista de achiziţii continuă cu: servicii de proiectare, întocmire documentaţii tehnico – economice pentru realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare spaţiu Compartiment Chirurgie Toracică” cu suma de 5 mii lei; servicii de proiectare întocmire documentaţii tehnico – economice pentru realizarea obiectivului de investiţii „Lucrări de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi la Spitalul Clinic Judeţean Arad” cu suma de 3 mii lei (aici este vorba despre viitoarea secţie TBC); componente de dotări pentru instalaţia de distribuţie de gaze medicinale şi a curenţilor electrici la secţia UPU” cu suma de 376 mii lei şi, nu în ultimul rând, achiziţia „Tub RX SOLARIX 350 TUBE – D3146T ” cu suma de 387 mii lei.
La Terapie intensivă
Nu a fost uitată nici achiziţia „Echipament instrumental ATI” în valoare de 162 mii lei, care a fost defalcată pe fiecare echipament medical: Cărucior pentru medicamente/instrumente cu suma de 68 mii lei; Targă medicală transport şi transfer pacienţi cu suma de 33 mii lei; Lampă medicală cu led-uri pentru consultaţii cu suma de 34 mii lei; Casolete pentru tăvi cu suma de 27 mii lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!