Ploile abundente şi inundaţiile din ultimele luni de zile au lovit din plin judeţul Arad. Zeci de localităţi au fost afectate mai mult sau mai puţin de intemperii, unele dintre ele primind ajutoare financiare de la Guvern pentru reparaţiile necesare. Însă nu doar mici podeţuri ori drumuri comunale au fost afectate, ci şi câteva drumuri judeţene. Cea mai cunoscută situaţie de acest fel este cea petrecută pe drumul judeţean care leagă Frumuşeniul de Aluniş, acolo unde un drum judeţean a fost distrus de inundaţii, după ce canalul colector care trecea pe sub şosea nu a mai făcut faţă volumului mare de apă. Însă acela nu este singurul drum judeţean afectat de inundaţii. Şi, pentru a contracara efectele negative ale vremii asupra şoselelor din judeţ, Consiliul Judeţean Arad a decis să scoată din excedentul bugetar al anilor trecuţi peste un milion şi jumătate de lei. Banii sunt destinaţi reparaţiilor a patru şosele judeţene.
Drumurile şi sumele
La ultima şedinţă CJA, consilierii au avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care vizează alocarea, din excedent, a sumei de 1.585.000 de lei pentru proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor care vizează patru drumuri judeţene. Suma de 520.000 de lei va fi folosită pentru aducerea la starea iniţială a DJ 682, care leagă localităţile Frumuşeni şi Aluniş. Acest drum a fost afectat de ploile torenţiale. O sumă mai mare, 535.000 de lei, a fost alocată pentru reparaţii la drumul judeţean 707 şi la patru podeţe de pe acest tronson, toate afectate de inundaţii. Acest drum face legătura între DN 7-Petriş-Corbeşti-Roşia Nouă-Obârşia şi ajunge până la graniţa cu judeţul Bihor. Alţi 375.000 de lei au fost scoşi din excedent şi direcţionaţi spre lucrări de refacere a drumului Juliţa-Mădrigeşti-Gurahonţ, acolo unde un segment al părţii carosabile s-a surpat în urma ploilor puternice, care au săpat la fundaţia şoselei. În sfârşit, 155.000 de lei vor ajunge pe drumul care leagă Dezna de Dieci, şi acesta fiind afectat de inundaţii.
Vot în unanimitate
Consilierii judeţeni au votat în unanimitate hotărârea care vizează scoaterea din excedent a sumei de 1.585.000 de lei şi folosirea banilor pentru reparaţiile drumurilor. Consiliul Judeţean a demarat deja procedurile pentru găsirea firmelor interesate de aceste lucrări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!