Liberalii arădeni consideră că alegerile europarlamentare au fost fraudate masiv de către PSD şi PD-L, în special prin metoda turismului electoral, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Arad.
„La nivel de ţară, 12% din voturi au fost pe listele suplimentare, iar la Arad, peste 10%. În condiţiile în care populaţia, scârbită de politică, nu s-a dus la vot, trebuie să fii naiv ca să crezi că există un segment atât de mare de votanţi hiperactivi, care, plecaţi de acasă, prin cine ştie ce cotloane sau pe litoral, lasă totul şi se duc să voteze.
De fapt, nu asta mă îngrijorează, ci faptul că este vorba despre o repetiţie la marea fraudă de la alegerile prezidenţiale. Ar fi bine ca alegătorii să poată vota, la prezidenţiale, doar la domiciliu, în secţiile la care sunt arondaţi”, a delarat deputatul Mihai Calimente. La rândul lui, secretarul executiv al PNL Arad, Călin Abrudan, a declarat că frauda electorală a fost vizibilă nu doar în ziua alegerilor, prin turism electoral şi cumpărare de voturi, ci şi în campanie, prin sabotarea PNL-ului.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!