Arad. A revenit în forţă subiectul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Mihai Eminescu. Dacă luni, deputatul Flavius Măduţa adresa o scrisoare deschisă primarului şi consilierilor locali, în care le cerea să pună pe ordinea de zi şi să voteze un proiect propus de mult, prin care CLM urmează să cumpere imobilul în care funcţionează acum Şcoala Generală nr. 1, la o zi distanţă consilierul Glad Varga, prin intermediul unui comunicat de presă, iar mai apoi primarul Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferinţe de presă, i-au dat replică parlamentarului arădean.
Edilul şi-a început replica astfel: „Îl invităm pe domnul Măduţa cu drag la şedinţele noastre de consiliu şi tot cu mare respect aşteptăm şi noi întâlnirea de la Prefectură cu parlamentarii şi cu prefectul, pentru ca fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi”. Falcă a amintit mai apoi că „strategia votată în unanimitate de către aleşii municipali (inclusiv cei de la PSD, PNL, PC) avea ca directivă dobândirea sediului Poliţiei de Frontieră, pentru a putea muta apoi acolo activitatea şcolii din actuala clădire. Din scrisoarea domnului deputat aflăm, însă, cine s-a opus dobândirii sedilului Poliţiei de Frontieră, domnul Măduţa şi liderii PSD, a căror strategie este cumpărarea actualului sediu al şcolii… pe două milioane de euro!”.
Nu aduce bani
Falcă nu s-a oprit însă aici cu replica la scrisoarea deschisă a deputatului PSD, ci a precizat că au existat şi există şi acum parlamentari care au avut o colaborare bună cu Primăria Arad (Tipei, Boghicevici, Marian, Niţu) şi care au adus pentru şcolile de aici 16.736.000 lei, adică peste patru milioane de euro, în timp ce Măduţa „propune să luăm bani din bugetul nostru (!), peste două milioane de euro, şi să cumpărăm clădirea, pentru că dumnealui nu este în stare să aducă nici un leu pentru Arad”.
Acuze grave
Şi nici măcar aici nu s-a oprit primarul Aradului, ci i-a acuzat pe cei din PSD că urmăresc anumite interese cu imobilul Poliţiei de Frontieră. „În 2013, Aradul nu a primit nici un ban pentru învăţământ. În schimb, domnul Măduţa îşi numeşte clientela politică în funcţii de directori. Ba mai mult, au găsit totuşi bani pentru interesul lor când a venit vorba de aceeaşi clădire a Poliţiei de frontieră, pentru a muta acolo Paşapoartele şi Permisele. S-au găsit 74.000 de lei, un contract din 2012 pe care îl pun acum în practică, pentru a transforma o parte din clădire în sediu pentru Paşapoarte şi Permise. Totul, fără a le păsa că cetăţenii se vor deplasa înspre acel loc fără a avea la dispoziţie mijloace de transport, fără ca în zonă se existe CEC sau birou al Finanţelor, adică fără a le păsa că îi pun pe cetăţeni de mai multe ori pe drumuri. Şi au făcut toate acestea pentru ca un consilier judeţean PSD, domnul Lucaci, să câştige lucrarea de reabilitare a clădirii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!