Un an! De atât a fost nevoie ca restanţele arădenilor la credite să capete proporţii de neimaginat. Dacă în luna iulie a anului trecut plăţile întârziate ale creditelor reprezentau circa 0,60%, în acest an situaţia este mult mai tragică, restanţele ajungând la un procent de 3,4.
Ideea intrării în incapacitate de plată, lansată atât pe plan politic local cât şi de către unii întreprinzătorii, a fost respinsă în repetate rânduri de autorităţi. Cu toate acestea cifrele BNR arată în mod clar „zgârcenia” arădenilor când vine vorba de a-şi plăti împrumuturile luate. În condiţiile pieţei economice actuale, Aradul a ajuns să figureze cu restanţe la creditele în valută de peste 65 de milioane lei, în timp ce anul trecut aceleaşi restanţe depăşeau cu puţin valoarea de 11 milioane lei. Nici la împrumurile luate în moneda naţională situaţia nu este cu mult mai roz. În iulie 2008 arădenii, atât agenţii economici cât şi persoanele fizice, erau îngrestraţi cu datorii către creditori de 28.214.918,73 lei. În aceaşi lună, dar din 2009, arădenii figurează în statistica BNR ca fiind datori cu peste 66 de milioane lei. Cu toate acestea se poate observa o uşoară redresare, restanţele din luna iulie fiind cu circa 750 de mii lei mai mici decât în luna mai a anului în curs.
În ceea ce priveşte creditarea, statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare. Dacă în cazul creditelor în valută a existat o creştere uşoară în luna iunie, cu aproape 44 milioane lei faţă de luna mai, nu acelaşi lucru se poate spune despre îmrpumuturile în lei. Reticenţa arădenilor faţă de creditarea în moneda naţională este evidentă, valoarea acestui tip de credit fiind mai mică în iulie decât în mai cu circa 21 milioane.
Poziţia întreprinzătorilor
Mihaela Breaz, director executiv al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Fililala Arad, ne-a explicat că această creştere excesivă a restanţelor „este un efect al şomajului, al instabilităţii economice, al restrângerii activităţii firmelor private sau al relocării multinaţionalelor, precum şi al inflexibilităţii băncilor de a renegocia condiţiile de creditare. Mai mult, băncile ar trebui să priveasă datornicul ca pe un partener aflat în dificultate şi care trebuei ajutat, nu să i se ia şi haina de pe el. În asemenea condiţii nu putem decât să ne întrebăm retoric: care e diferenţa dintre o bancă şi un cămătar?”.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!