„Volumul cuprinde recenzii, prefaţe, eseuri, omagii cu conţinut literar, scrise şi publicate în presă din 1980 până astăzi. Dorinţa mea a fost de a le aduna într-un singur volum, pentru întregirea scrierilor şi de a reaminti celor despre care am scris că i-am respectat până la frontiera prieteniei”, a declarat scriitorul Anton Ilica.
„În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, am insistat să transformăm spaţiul Consiliului Judeţean într-unul multifuncţional, inclusiv cultural. Am deschis această instituţie administrativă, unde oamenii veneau constrânşi şi cu probleme, pentru arădenii care pot veni aici de bunăvoie şi de plăcere la evenimentele pe care le organizăm sau le găzduim. Pentru mine, clădirea Consiliului Judeţean nu reprezintă numai centrul administrativ al judeţului, ci şi locul de unde dăm semnalul că Aradul, care în istoria sa s-a dezvoltat prin cultură, se bazează în continuare pe intelectualii săi, pe oamenii săi creativi, pe spiritul de iniţiativă. În această logică, m-am bucurat atunci când am aflat că una dintre personalităţile veritabile ale acestui judeţ, domnul profesor universitar Anton Ilica, a ales pentru lansarea cărţii sale Consiliul Judeţean. Pentru mine este o confirmare a faptului că strădania noastră este vizibilă şi că reuşim, aşa cum ne-am propus, să aducem alături de noi intelectualii Aradului”, a declarat preşedintele Iustin Cionca.
În cele aproape 500 de pagini, autorul are în vedere cărţi şi medalioane ale peste 50 de personalităţi ale Aradului ultimilor ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!