Ca atare, „se vor institui restricţii de circulaţie în această zonă, astfel: se interzice accesul autovehiculelor dinspre strada Academia Teologică, de la intersecţia acesteia cu strada Alexandru Gavra; se modifică sensul de circulaţie a autovehiculelor pe strada A. Gavra, el urmând a se efectua dinspre str. Academia Teologică spre str. E. Gojdu. Se interzice, de asemenea, accesul autovehiculelor, pe tronsonul din Piaţa Catedralei, cuprins între străzile Academia Teologică şi E. Gojdu”.
Restrictii de circulatie in Piata Catedralei
ARAD. Alte restricții de circulație de această dată impuse de Compania de apă. Societatea anunță că, începând cu 3 octombrie (miercuri), se vor executa în zona Pieţei Catedralei lucrări în cadrul proiectului „ Extinderea şi Modernizarea Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în judeţul Arad, POS Mediu 2007 – 2013”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
2
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
8
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!