Duminică și luni, 1-2 august, în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră din România, exceptând județele Harghita, Suceava și Botoșani. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
“Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă, cu excepţia:
•transporturilor de persoane;
•transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
•vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
•transporturi funerare;
•transporturi poştale;
•transporturi de echipamente de prim ajutor;
•transporturi pentru distribuire de carburanţi;
•transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
•transporturi pentru tractări vehicule avariate;
•transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
•transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
•transporturi apă îmbuteliată;
•transporturi produse provenite din exploatări agricole;
•transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale”, anunță cei de la CNAIR.
Pe parcursul următoarelor zile, în funcție de avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, cei de la CNAIR ar putea prelungi restricțiile.
Trimite articolul
XDar oare in Spania,Portugalia,Maroc,Germania,Franta nu sant aceleasi temperaturi caniculare cum spuneti in articol!Si la ei se circula dar acolo autostrazile nu au fost facute ca la noi “DE CACAT”in ultimi 30 de ani de guvernari intelepte!Jumatate din costuri pe drumuri si jumatate de bani furati.Ma intreb un transportator din ce sa isi acopere cheltuielile (costurile)daca face o cursa incarcare Timisoara-Arad descarcare Constanta ii trebuie 3-4 zilesi soferul oare cand mai ajunge si pe acasa dar oameni nu conteaza bine ca politicieni stau in birouri cu aer conditionat “PROSTIMEA(soferii)pot sta o zi intreaga in soare