În acest sens, Grupul tehnic de suport privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad a hotărât prelungirea termenelor de aplicare în cazul tuturor restricțiilor instituite prin Hotărârile anterioare ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad
Termenul limită inițial de aplicare a restricțiilor era 31 martie 2020, dar măsurile vin în completarea măsurilor instituite prin Ordonanțele Militare emise de Ministrul Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
„Perioada de aplicare pentru toate restricțiile instituite în contextul epidemiologic generat de infecția cu noul coronavirus, a fost prelungită până la data încheierii Stării de urgență pe teritoriul României, așa cum a fost stabilită prin Decretul Președintelui României”, punctează autoritățile.
Printre măsurile de prevenire aflate în cauză sunt:
*Interzicerea accesului vizitatorilor în unitățile sanitare publice sau private, a căminelor de bătrâni și a celor pentru persoanele cu dizabilități;
*Închiderea tuturor piețelor săptămânale din județul Arad și a Pieței Obor din Municipiului Arad, cu excepția zonelor în care se comercializează produse alimentare;
* Interzicerea oricăror activități în locurile de joacă pentru copii precum și a activităților de tip „after-school”;
*Suspendarea activității Complexului comercial „Jackson” din Municipiul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!