Acum, după mai multe valuri de concedieri, reorganizări şi restructurări DADR Arad a ajuns la un număr de doar 30 de angajaţi. Vremurile în care instuţia număra peste 400 de persoane, cu atribuţii clare pe raza judeţului pare a fi demult apusă. Cele 30 de persoane rămase, aceşti ultimi mohicani ai DADR, trebuie acum să acopere atât activitatea din municipiu cât şi cea din judeţ.
„Nu mai avem niciun inspector pe raza judeţului care să lucreze în teritoriu şi să ne poată oferi date cât mai aproapiate de realitate în ceea ce priveşte exploataţiile agricole şi cele zootehnice. Suntem nevoiţi să apelăm fie la producătorii agricoli mari, fie la adminsitraţiile locale pentru a putea contura, la modul relativ e drept, situaţia agricolă a Aradului”, ne-a spus Monica Nadiu, director delegat şi şef serviciu în cadrul DADR Arad. Pe de altă parte angajaţii DADR aşteaptă Legea Camerelor Agricole pentru a vedea în ce mod îşi vor desfăşura activitatea şi în perioada următoare şi care le vor fi atribuţiile.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!