Cinci firme s-au întrecut în oferte depuse la Compania de Apă în cadrul licitaţiei pentru achiziţionarea de lucrări de “Reabilitare reţele apă şi canalizare – Etapa V: Calea Timişorii”. Concurenţa s-a soldat cu reducerea preţului la jumătate din cel oferit iniţial de contractant. Compania de Apă a semnat contractul cu firma Amarad, firmă care a câştigat cu oferta de 1.084.601 lei. Suma este mult mai mică decât cea pe care Compania de Apă s-a arătat dispusă să o plătească: 2.109.600 lei.
Compania de Apă a promovat această investiţie, justifică reprezentanţii societăţii, „pentru reabilitarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare pe străzile menţionate, reţele care nu mai funcţionează la parametrii normali, durata exploatării fiind foarte mare. Se impune necesitatea înlocuirii acestora, cu alte conducte noi, executate din materiale moderne cu durata mare în exploatare care respectă normativele în vigoare. Astfel, se impune: înlocuirea branşamentelor, înlocuirea reţelei de alimentare cu apă pe anumite tronsoane, proiectarea unei reţele de alimentare cu apă pe anumite tronsoane, înlocuirea armăturilor din căminele de vane existente, proiectarea căminelor de vane şi echiparea acestora, înlocuirea reţelei de canalizare pe anumite tronsoane”.
Maxim 5 luni?
Conform datelor din caietul de sarcini, termenul de execuţie al lucrărilor va fi de minim două luni şi maxim cinci luni de la semnarea contractului. Contractul a fost semnat în data de 19 august.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!