Ingrediente:
pâine după reţeta de bază
ulei de măsline extravirgin
170 g brânză parmezan, rasă
200 g brânza Fontina, cheddar sau o alta branza care se topeşte bine
140 g brânză gorgonzola dulce, sfărâmată
2 mâini mari de frunze de rucola
1 mână de frunze proaspete de măghiran
sare si piper negru proaspat măcinat
optional, frunze proaspete de salvie sau cimbru
Mod de preparare:
După ce aţi terminat aluatul de pâine îl întindeţi într-o foaie mare, dreptunghiulară, cu grosimea de circa 1 cm. Puneţi jumatate din foaie într-o tavă presărată cu făină, stropiti cu de ulei de măsline extravirgin, adăugaţi brânzeturile, rucola şi măghiranul şi mai puneţi sare şi piper după gust. Presaţi cu degetele umplutura peste aluat. Puneţi peste cealaltă jumătate de aluat şi apăsaţi-o de jur-împrejurul primei foi, pentru a lipi între ele marginile. În final, ungeţi aluatul pe deasupra cu puţin ulei de măsline şi dacă doriţi, presăraţi câteva ierburi proaspete, precum salvia sau cimbrul. Lăsaţi aluatul din tavă să crească şi, când şi-a dublat volumul, coaceţi timp de 25 de minute în cuptorul preîncalzit la 180°C (treapta 4 la cel pe gaz), până se rumeneşte. Lăsaţi să se răcească, înainte de a mânca.
Mod de servire:
Poate fi tăiatăîn bucati, învelita în hârtie sau folie de aluminiu şi ţinutăîn congelator pentru a fi reîncălzită.
Alte reţete recomandate:
Citiți principiile noastre de moderare aici!