7 mai era termenul limită până la care Retim trebuia să depună actele aferente obținerii autorizației de mediu, conform termenului impus de ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. Dacă s-au mobilizat sau nu reprezentanții companiei timișorene ne-a explicat Dana Dănoiu, directorul Agenției de Protecția Mediului Arad.
„Dosarul privind eliberarea autorizației de mediu este aproape complet. În afară de actul de la Direcția de Sănătate Publică am primit toate documentele solicitate. Pe partea de lucrări, însă, Retim trebuie să își finalizeze lucrările pentru amenajarea amplasamentului. Din câte am înțeles, au solicitat și primit Ceritificatul de Urbanism de la Primăria Arad și va trebui să depună și la noi un dosar în vederea obținerii acordului de mediu pentru acele lucrări. După obținerea actului și finalizarea lucrărilor, vom relua vizita pe amplasament pentru a le verifica și după aceea vom putea lua decizia emiterii autorizației de mediu”, a declarat pentru Jurnal arădean și aradon.ro, Dana Dănoiu.
Practic, toate aceste demersuri vor face ca, cel puțin în următoarele două luni, Retim să funcționeze tot fără autorizație de mediu. „Legea spune că din momentul depunerii documentației complete, solicitarea va sta la transparență pentru 30 de zile lucrătoare, urmând ca mai apoi să se emită efectiv autorizația”, a mai explicat Dana Dănoiu.
Obligație în contract
Trebuie precizat faptul că Retim avea obligația contractuală de a obține toate avizele, autorizațiile și aprobările necesare până cel târziu pe 24 aprilie pentru ca la această dată să poată începe prestarea de servicii în Zona 1 a județului Arad. „La începutul lunii martie le-am transmis o adresă explicită în care le solicitam să își obțină autorizațiile și avizele necesare”, a punctat Adrian Țolea – ADI Deșeuri.
Licență din 23 aprilie
Dacă în ceea ce privește autorizația de mediu pentru punctul de lucru Retim din Arad, au existat întârzieri, licența de operare a fost obținută la… limită. Cu doar o zi înainte de intrarea în vigoare a contractului, pe 23 aprilie, Retim a obținut licența de funcționare și astfel contractul s-a putut derula în continuare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!