Selectarea deșeurilor se realizează astfel:
– deșeuri din metal și plastic în pubele și containere de culoare galbenă,
– hârtie și carton în containere de culoare albastră,
– ambalaje din sticlă în containere de culoare verde,
– deșeuri reziduale în pubela dedicată.
O categorie importantă o constituie deșeurile biodegradabile, care se vor colecta în curând din pubelele maro, numai în zonele urbane, și vor fi compostate în gospodărie în zonele rurale.
Graficul de colectare in Zona 1 Arad este atașat acestui comunicat.
În municipiul Arad se colectează selectiv deocamdată doar de pe platformele asociațiilor de proprietari.
______________
RETIM Ecologic Service SA este operator de salubrizare în aria care include Municipiul Arad și orasele Pâncota, Nădlac, Pecica, Sântana și Curtici, precum și zonele rurale adiacente, câștigând licitația organizată de ADI SIGD ARAD în perioada martie – octombrie 2017. ADI SIGD este o agenție care reprezintă toate primăriile din Arad, având în responsabilitate gestionarea deșeurilor în județ. Obiectul contractul dintre ADI SIGD și RETIM se referă numai la activități de colectare deșeuri și transportul acestora la instalațiile de sortare, transfer sau compostare. RETIM nu tratează deșeurile biodegradabile și nu valorifică deșeurile reciclabile colectate în Zona 1 Arad.
Noul sistem de colectare selectivă pe cinci fracții distincte este una dintre etapele importante ale proiectului “Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, a cărui valoare se ridică la 30 de milioane de euro și care a beneficiat de finanțare europeană. Demarat în 2010, proiectul urmărește îmbunătățirea infrastructurii de mediu, în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor, pentru a spori calitatea mediului și a condițiilor de viață.
Citiți principiile noastre de moderare aici!