Când cantitatea de zahăr din sânge(glicemia) este prea mare, acesta poate ataca vasele de sânge din întregul corp, inclusiv cele din ochi. În consecință apare retinopatia diabetică.
În stadiul incipient capilarele(vasele mici) din retină se distrug determinând microhemoragii sau microanevrisme care sunt umflături în peretele capilar, care permit scurgeri de lichide plasmatice(exudate moi) și de grăsimi(exudate dure). În stadiile avansate boala poate produce creșterea de noi vase de sânge în spatele retinei. Noile vase formate(neovase) se înmulțesc și se sparg ,producînd hemoragii ,dezvoltarea unui țesut care împinge retina ,provocînd dezlipire de retină și care duc la orbire.
În plus aceste vase anormale se pot dezvolta și în iris conducând la apariția glaucomului, care nu poate fi stăpînit, ochiul devenind extrem de dureros.
CUM SE MANIFESTĂ RETINOPATIA DIABETICĂ
Toate persoanele care au diabet prezintă riscul de a face retinopatie diabetică. În fazele incipiente , s-ar putea să nu sesizați nici o schimbare în vederea dumneavoastră, dar mai târziu da. Scăderea vederii care este semnul cel mai important apare când este afectată regiunea centrală a retinei(macula), atunci este târziu retinopatia este avansată.
De aceea toți pacienții cu diabet trebuie să facă un examen oftalmologic ce implică un examen al fundului de ochi pentru a diagnostica retinopatia diabetică în stadii cât mai incipiente.Nici un pacient cu diabet nu trebuie să aștepte să-i scadă vederea ca să meargă la medicul oftalmolog.
TRATAMENTUL
Preventiv se pot admistra medicamente pe bază de antioxidanți și protectori vasculari.
În stadiile mai avansate ale retinopatiei diabetice eficient este tratamentul cu laser pentru a etanșa vasele sparte și a le distruge pe cele nou formate. Nu este o terapie dureroasă,se fac 5-6 ședințe la interval de 1 lună.Terapia laser este singura metodă de tratament foarte eficientă în stabilizarea evoluție retinopatiei diabetice.
În stadiile cu hemoragii, neovase extinse este indicată injecția intravitreană cu substanțe ce atacă vasele nou formate și ajută la rezorbția hemoragiilor.
În cazurile cu hemoragie în vitros sau decolări de retină se indică intervenția chirurgicală (vitrectomia).
CUM PUTEȚI REDUCE RISCUL DE APARIȚIE AL RETINOPATIEI DIABETICE
1.Mențineți nivelul glicemiei sub control și efectuați regulat vizite la medicul diabetolog.
2.Controlați factorii de risc
-tensiunea arterială crescută
-nivelul crescut al colesterolului
-fumatul
3.Urmărițivă tensiunea arterială și păstrați-o sub control,sau cereți sfatul medicului cardiolog
4.Urmați o dietă sănătoasă
5.Faceți regulat mișcare
6.Efectuați controlul oftalmologic cel puțin o dată pe an.
Dacă nu ați făcut de mult un control oftalmologic și vederea este neclară,încețoșată ori cu pete mergeți de urgență la medicul oftalmolog.
Telefon 0257 253 523
Strada Miron Costin 11
Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!