ARAD. Un hunedorean a fost reţinut de poliţiştii arădeni, acesta fiind acuzat de fals material în înscrisuri oficiale. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, oamenii legii din orașul Chișineu-Criș cercetează un bărbat de 31 de ani, din județul Hunedoara, care, în perioada noiembrie – decembrie 2022, ar fi contrafăcut două permise de conducere, în schimbul unei sume de bani.
„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale”, transmit reprezentanţii IPJ Arad.
Potrivit informaţiilor noastre, poliţiştii au intrat pe firul anchetei în urma unor informaţii. Se pare că fiecare permis fals de conducere ar fi costat 1.000 de euro. Anchetatorii au reuşit să probeze falsificarea a două permise, dar numărul ar putea fi mai mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!