ARAD. „Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 21 de ani, din Arad, care, în noaptea de 4 spre 5 iulie, prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe Calea 6 Vânători, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și 80 de lei din casa de marcat, cauzând, prin fapta sa, un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive”, a anunțat IPJ Arad.
Reținut după ce a spart un magazin de pe Calea 6 Vânători
Reținut după ce a spart un magazin de pe Calea 6 Vânători
Un tânăr de 21 de ani, din Arad, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a pătruns într-un magazin situat pe Calea 6 Vânători de unde a furat mai multe bunuri, precum și 80 de lei din casa de marcat, reușind să producă un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
ARADON Sport local
Vor fi, din nou, straie de sărbătoare, datorită neobositului Daniel Cherecheși.
România
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
2
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!