„În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru înșelăciune, în vederea documentării întregii activități infracționale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Din cercetările efectuate de polițiștii arădeni a reieșit că în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, cei doi s-ar fi folosit de calități mincinoase și ar fi indus în eroare un bărbat, sub pretextul anulării unei amenzi, eliberării unei licențe de transport și vânzării a trei parcele de teren, în județul Arad. Pentru aceste servicii, bănuiții ar fi primit de la persoana vătămată aproximativ 39.000 de lei, prejudiciu care a fost recuperat parțial.
Cei doi bărbați au fost găsiți de polițiști într-un imobil din municipiu, având asupra lor două pistoale neletale de airsoft, cătușe, precum și alte documente despre care se bănuiește că au fost falsificate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!