Bulevardul Revoluției, și în mod special zona centrală, este fără doar și poate punctul cel mai important al orașului. Orice turist, pieton sau străin, ajuns în zona teatrului, e împins parcă de o forță nevăzută să pornească la pas pe ceea ce în trecut se numea Corso, admirând arhitectura orașului. Ne oprim din nou asupra bulevardului, de această dată nu pentru a face referire la clădirile degradate, la unele palate spoite în culori țipătoare și nici la ceea ce găzduiesc spațiile comerciale centrale. De data aceasta ne-am oprit la situația unui imobil care în urmă cu ani de zile era un reper pentru orice arădean: Librăria „Ioan Slavici”.
Copil fiind nu se poate să nu fi intrat măcar o dată în librăria-simbol al orașului, să fi răsfoit cărțile cu miros proaspăt de tipar sau să fi cumpărat rechizite. Librăria „Ioan Slavici” a fost un reper pentru orice arădean și a rămas încă în memoria colectivă. Astăzi, din păcate, spațiul a ajuns un avizier public, geamurile sunt mânjite de afișe lipite de-a valma și doar sigla luminoasă este cea care mai amintește de ce a găzduit o dată spațiul de pe Bulevardul Revoluției 84-86.
Lipit de Librăria Slavici stă un alt spațiu, care a ajuns pur și simplu o hazna. Vorbim de un spațiu comercial abandonat – în urmă cu ani de zile fiind închiriat de o firmă franciză de patiserie. Geamurile și ușile din termopan au fost vandalizate, interiorul este plin de moloz, dejecții și cablurile sunt smulse din pereți. Cam aceasta este imaginea unui spațiu aflat la aproximativ 250 de metri de punctul zero al municipiului.
Cum s-a ajuns ca aceste spații să fie vandalizate într-un asemenea hal? Ei bine, situația nu este de ieri de azi. De ani de zile, agenții economici nu au mai fost interesați de cele două spații dat fiind faptul că există o… solicitare de retrocedare. Iată ce ne spune Primăria Arad, prin purtător de cuvânt Ralu Cotrău: „Imobilele situate pe Bulevardul Revoluţiei nr. 84-86 sunt proprietatea Statului Român, în administrarea Municipiului Arad. De ani buni, municipalitatea arădeană aşteaptă un răspuns din partea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Acest răspuns ar trebui să clarifice situaţia proprietăţilor revendicate. Până atunci însă, Primăria Arad nu are temeiul legal de a investi în aceste spaţii. Mai mult decât atât, fiind vorba despre spaţii revendicate, agenţii economici nu sunt interesaţi de închirierea lor”.
Totuși, municipalitatea a promis că se va implica măcar pentru ca spațiile să nu devină un pericol pentru cetățeni, mai mare decât sunt deja: „Având în vedere faptul că aceste imobile sunt situate în centrul municipiului Arad, Primăria Arad va analiza posibilitatea de a înlătura afişele şi elementele adăugate ilegal pe faţada clădirilor în cauză, cu ajutorul celor care prestează muncă în folosul comunităţii. La rândul lor, poliţiştii locali vor încerca să prevină vandalizarea acestor spaţii”.
Faţa murdară a Aradului
Cert este că până când situația juridică a clădirilor va fi reglementată, spațiile de pe Bulevard vor rămâne tot „în grija” vandalilor, huliganilor și oamenilor fără adăpost care își duc veacul prin centrul orașului şi murdăresc faţa cu care oraşul iese în lume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!