Fundaţia Takacs, Centrul Cultural Municipal Arad şi Galeria Naţională de Artă „Delta” organizează o „Retrospectivă Mihai Takacs”. Vernisajul expoziţiei şi lansarea albumului „Aradul pe şevaletul lui Mihai Takacs” vor avea loc miercuri, 3 februarie, ora 18, la Galeria „Delta”.
Despre personalitatea artistului Mihai Takacs, despre lucrările expuse şi albumul ce i-a fost dedicat vor vorbi prof. univ. dr. Dumitru Şerban, preşedintele filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi jurnalistul Andrei Ando.
Îndrăgostit de Arad şi de Artă
Mihai Takacs s-a născut în 23 ianuarie 1954, la Șilindia. După școala generală, urmată în satul natal, venea în Arad, la profesională, să învețe o meserie. A fost repede este prins de mirajul orașului, de care se îndrăgostește (așa cum o spunea de fiecare dată) dar este și fascinat de artă. Este motivul pentru care se înscrie, la secția sculptură – clasa Emil Vitroel – la Școala Populară de Artă. De aici încep primele lucrări, apoi pictura și…ascensiunea.
În 2014, exact când împlinea 60 de ani, Mihai Takacs a venit în faţa arădenilor, în sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă, cu o expoziţie care cuprindea 60 de lucrări de pictură (n.n. simbolizâdu-i vârsta ) și 20 de sculpturi (pentru că, aşa cum spunea, „foarte multă lume nici nu mai știe că fac sculptură”) dar şi cu un minunat album numit simplu „Pictura. Sculptura. Mihai Takacs” . Şi ne declara atunci: „La 60 de ani am ajuns la o maturitate artistică și de acum voi trece într-o nouă etapă a creației, care va presupune și o schimbare în stil și concepție. Așadar nu este o expoziție retrospectivă, pentru că la 60 de ani nu este un sfârșit ci un nou început și voi avea multe de spus în lucrările mele viitoare”.
Retrospectivă postmortem
Din păcate, nu a fost să fie aşa pentru că, doar la un an mai târziu, avea să treacă la cele veşnice. Şi într-o zi de luni, 20 aprilie 2015, cei care l-au iubit şi l-au admirat l-au condus pe ultimul drum, la Cimitirul Eternitatea. Mihai Takacs avea numai 61 de ani. În ciuda faptului că, în atelierul său, artistul afişase promisiunea că va trăi până la 105 ani, până la urmă s-a întâmplat altfel… Boala s-a dovedit a fi mai puternică decât dorinţa de viaţă a maestrului.
Şi totuşi, Mihai Takacs va avea o „Retrospectivă”. Din nefericire…postmortem. Va fi însă o expoziţie reprezentativă – un fel de „Remember” în memoria maestrului -, al cărei curator este cea cu care a trăit din 1984, fosta lui soţie, Flory (de asemenea un remarcabil artist plastic), care vă invită, miercuri seara, la vernisajul de la Galeria „Delta”.
Mihai Takacs
• A absolvit Facultatea de Arte Vizuale în cadrul Universităţii de Artă din Oradea.
• A fost membru al artiştilor „Place de Tertre” din Paris
• A fost membru al artiştilor „Asociazione Sicilianus pel le Lettere e le Arte” (ASLA) Palermo.
• A fost membru Uniunii Artiştilor Plastici din România.
• A avut nenumărate expoziţii personale în ţară şi peste hotare.
• Lucrările lui stau la loc de cinste în colecţii particulare selecte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!