ARAD. Spectacolul „Reunificarea celor două Corei”, de Joël Pommerat, pentru care s-a lucrat cu unul dintre cei mai importanți regizori ai momentului, Radu Alexandru Nica, aduce în fața publicului actori de renume ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Despre iubire, imposibilitatea de a sta lângă cineva în ciuda faptului că sentimentele pentru acea persoană sunt foarte puternice, despre relații, cupluri și frustrări. Toate acestea sunt tratate în „Reunificarea celor două Corei”, cea mai nouă premieră a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Douăzeci de situații, complet diferite, dar cu același numitor comun: iubirea și… lipsa ei. „E un text foarte citadin, cu probleme extrem de actuale, specifice omului care trăiește la oraș, în zilele noastre. Vreau să precizez că am colaborat foarte bine cu trupa arădeană și sunt foarte mulțumit de rezultat. Așteptăm cu nerăbdare reacția publicului, care este cea mai importantă” – spune regizorul Radu Nica, deținător al Premiului UNITER pentru debut.
Reprezentația este una de anvergură, cu un décor deosebit, muzică pe măsură, ce poartă amprenta lui Vlaicu Golcea și mișcare scenică de o intensă expresivitate, pentru care meritele îi aparțin coregrafului Radu Fieroiu.
Din distribuția spectacolului, a cărui durată este de o oră și 40 de minute, îi amintim pe: Zoltan Lovas, Cecilia Donat, Carmen Vlaga, Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Alina Danciu, Ovidiu Crișan și Mariana Tofan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!