Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, ing. Ovidiu Jugu a participat, recent, la o importantă întâlnire de lucru, alături de reprezentanţi ai organismelor de inspecţie a muncii din România şi din Ungaria.
Desfăşurată la Oradea, reuniunea a fost rezultatul Acordului de Cooperare încheiat de cele două instituţii (Inspecţia Muncii România şi Inspecţia Muncii din Ungaria). „Potrivit acestui Acord, părţile semnatare trebuie să analizeze anual stadiul cooperării bilaterale şi să propună un program de acţiuni comune pentru anul următor. În acest sens, în cadrul reuniuni bilaterale de la Oradea, s-au purtat discuţii pe marginea Acordului de cooperare bilaterală şi s-au formulat propuneri pentru un program de acţiuni comune”, a punctat inspector şef ITM Arad, Ovidiu Jugu.
Participanţi
La întâlnire au participat alături de reprezentanţii din cadrul Inspecţiei Muncii şi inspectorii şefi din judeţele de frontieră cu Ungaria (Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş), precum şi din judeţele cu populaţie majoritară de origine maghiară (Covasna şi Harghita) şi din Bucureşti (unde se primesc solicitări din partea Ambasadei Republicii Ungaria).
Citiți principiile noastre de moderare aici!