Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a organizat, ieri, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, o reuniune dedicată comemorării Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului.
Membrii Centrului de Studii Iudaice le-au prezentat elevilor şi studenţilor imagini document şi ce înseamnă Holocaustul.
Conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a declarat: „Am comemorat la Centrul de Studii Iudaice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Ziua Internaţională a Victimelor Holocaustului. Pe 27 ianuarie 2005, printr-o hotărâre UNESCO, se stabilea ca această zi, ziua în care la sfârşitul celui de-al doilea război mondial era eliberat cel mai mare lagăr de concentrare din timpul războiului, lagărul de la Auschwitz, în întreaga lume să se organizeze manifestări de marcare a acestei mari tragedii a umanităţii. Elevi de la liceele arădene şi studenţi au avut prilejul să se întâlnească cu profesori, cu preşedintele comunităţii evreilor, cu membrii Centrului de Studii Iudaice şi să urmărească filme despre Holocaust. Astfel dorim să îi comemorăm pe cei peste şase milioane de evrei care au fost ucişi în timpul războiului doar pentru faptul că erau evrei. Important este faptul ca aceste lucruri să fie cunoscute pentru a nu se mai repeta. Mulţumim în acelaşi timp şi Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad că a facilitat această întâlnire cu elevii. Să nu uităm că disciplina aceasta a Holocaustului se predă în şcoli, iar în anumite şcoli din Arad şi din judeţ există şi anumite cercuri ştiinţifice ale elevilor care studiază Holocaustul”.
Toţi cei care au participat la comemorare au primit din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi din partea Centrului de Studii Iudaice câte o Diplomă de participare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!