Arad. Am fost contactați pe adresa redacției Jurnal arădean/Aradon de mai multe familii ce locuiesc la bloc în cartierul Alfa. Pentru a clarifica situația, una destul de neclară în acest moment, am decis să scriem pe acest subiect. Cei care ne-au contactat spun că au fost sunați de către un angajat al E.ON Asist Compet care i-a anunțat că va veni să facă un control la branșamentul de gaz. Cel care a deschis ușa apartamentului, l-a primit din prima, fără să își dea seama de urmări. Abia după ce s-a dezmeticit și după ce și-a sunat vecinii și i-a anunțat că angajatul E.ON Asist Compet va veni și la ei și-a dat seama că poate nu ar fi trebuit să îl primească în apartament în contextul noilor reglementări guvernamentale, spune cititorul nostru.
S-a trezit cu revizia pe cap
Iată ce ne spune arădeanul: „Am fost sunat de un angajat al E.ON Asist Compet care mi-a spus că vine să facă o revizie la rețeaua de gaz. Înainte să intre în apartamentul meu, i-am cerut să își pună masca și mânușile, pe care angajatul le avea asupra lui, fapt ce s-a și întâmplat. După ce a efectuat controlul la emisia de gaz s-a așezat la masă și a început să scoată o grămadă de hârtii pe care a început să le completeze. Totul a durat aproximativ 20 de minute. Între timp, mi-am sunat vecinii să le spun să se pregătească și atunci mi-am dat seama că nu e în regulă în contextul izolării recomandate de Guvern. Vecinii mi-au spus că refuză accesul angajatului în casele lor. După ce l-am întrebat pe angajat dacă era obligatoriu, acesta mi-a spus că verificarea trebuie efectuată, dar puteam să refuz accesul în casă de la început”.
Acum, arădeanul se întreabă dacă e bine ce a făcut și cere lămuriri pe acest subiect.
Întrebări adresate E.ON
Pentru a clarifica acest aspect ne-am îndreptat spre reprezentanții E.ON cărora le-am adresat mai multe întrebări: În contextul pandemiei, echipele E.ON Asist Compet se deplasează la domiciliile arădenilor pentru verificări la rețeaua de gaze? Ce măsuri sunt luate pentru a proteja atât familiile, cât şi angajaţii? Considerați oportune, sau necesare aceste intervenții atâta timp cât majoritatea arădenilor se află în izolare sau încearcă să stea închişi în casă? Pot sau nu pot fi anulate în această perioadă aceste verificări? De ce nu s-a emis un comunicat și de ce arădenii nu sunt informați de către echipele E.ON Asist Compet, înainte de a intra în casele oamenilor, că pot să refuze accesul acestora?
Răspunsul E.ON Energie România
Vă oferim în integralitate răspunsul formulat de reprezentanții grupului E.ON:
„Grupul de firme E.ON din România tratează cu maximă responsabilitate, prudență și seriozitate situația actuală generată de coronavirus, luând o serie de măsuri de protecție și siguranță, atât pentru clienți, cât și pentru angajați și parteneri.
E.ON Asist Complet este autorizată de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru efectuarea de lucrări de verificări și revizii la instalațiile de gaz și de Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) pentru verificări tehnice periodice la centrale, precum și pentru intervenții de urgență la instalațiile termice sau electrice.
Activitățile de bază ale companiei trebuie să se desfășoare și în această perioadă, specialiștii noștri fiind pregătiți și instruiți astfel încât intervențiile să se desfășoare în condiții de siguranță, în conformitate cu măsurile recomandate de autorități, precum și cu cele decise și aplicate la nivelul Grupului E.ON.
Astfel, E.ON Asist Complet continuă să facă intervenții de urgență la instalațiile termice și electrice, precum și verificări și revizii la instalațiile interioare de gaz, doar atunci când acestea se apropie sau au depășit termenul legal de 2 ani pentru verificări, respectiv 10 ani pentru revizii.
Conform legislaţiei în vigoare, efectuarea verificărilor şi a reviziilor tehnice periodice a instalaţiilor de utilizare este obligatorie, iar responsabilitatea pentru a se asigura de efectuarea acestor operaţiuni la termen revine consumatorilor. Aceştia au obligaţia legală să întreţină instalaţiile interioare de gaze naturale şi să respecte instrucțiunile de utilizare ale acestora pentru funcţionarea lor în condiţii de siguranţă. Totodată, consumatorii au obligația să aleagă un operator autorizat ANRE pentru efectuarea verificărilor și reviziilor.
Fiind operațiuni necesare pentru siguranța clienților, compania le recomandă acestora să facă la termen aceste operațiuni și să permită accesul colegilor noștri care au fost instruiți să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară. Angajații E.ON Asist Complet au fost dotați și instruiți să folosească echipament adecvat format din măști de protecție și mănuși de unică folosință pe toată durata intervenției, să utilizeze lichid dezinfectant și să se asigure că păstrează distanța de siguranță de circa 2 metri față de celelalte persoane. Mulțumim clienților pentru înțelegerea și responsabilitatea de care dau dovadă în această perioadă dificilă”.
Investigație internă în cadrul E.ON
În ceea ce priveşte cazul semnalat din Alfa, reprezentanții E.ON au demarat o investigație internă. „În ceea ce privește cazul semnalat, dorim să facem următoarele precizări: echipele noastre au fost dotate corespunzător cu măști de protecție și mănuși de unică folosință, acestea fiind măsuri de protecție și siguranță atât în ceea ce privește clienții, cât și angajații companiei. Compania a demarat o investigație internă pentru a vedea dacă, la momentul intervenției, angajatul companiei a respectat cerințele impuse și dacă era echipat corespunzător, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie luate măsurile care se impun”.
Concluzie
Așadar, se pare că angajatul E.ON Asist Compet a fost instruit să își pună masca și mânușile în fața persoanei care îl primește în casă. Revizia la rețeaua de gaz este una necesară pentru a preîntâmpina un dezastru ce ar putea duce la pagube materiale și chiar pierderi de vieți omenești. Arădenii trebuie să știe faptul că pot refuza de la început accesul angajatului E.ON Asist Compet în casele lor, dar, atenție, o fac pe răspunderea lor.
Adică, în cazul unei explozii datorate faptului că rețeaua de gaz din interiorul apartamentului nu a fost verificată toată vina cade sub răspunderea totală a celui care a refuzat accesul angajatului E.ON.
Măsură suplimentară de protecție
O măsură suplimentară de protecție ar fi ca arădenii să pună pe jos niște saci de gunoi de la ușă până la centrală pe care mai apoi să îi arunce la gunoi.
Trimite articolul
Xmare e prostia si frica de corona . Dar cand arzi ca sobolanul in casa ,tot pe e.on dai vina. Paranoia strica….
Alooooo dragilor….stau si va-ntreb : daca prorietarul / consumatorul are obligatia sa-si aleaga pentru verificarea instalatiei de gaz , o firma autorizata de ANRE, cum si-a permis EON Asist Complet sa apara la usa consumatorului si practic sa-l oblige pe cetatean/ proprietar la verificarea cu pricina ? Oare ce zic celelalte societati / firme care-s autorizate de ANRE pentru verificarea instalatiilor de gaze ?
Alooooo dragilor….stau si va-ntreb : daca prorietarul / consumatorul are obligatia sa-si aleaga pentru verificarea instalatiei de gaz , o firma autorizata de ANRE, cum si-a permis EON Asist Complet sa apara la usa consumatorului si practic sa-l oblige pe cetatean/ proprietar la verificarea cu pricina ? Oare ce zic celelalte societati / firme care-s autorizate de ANRE pentru verificarea instalatiilor de gaze ?
dar de ce sa punem saci si nu se pot desculta ei ?
In primul rand cei de la EON trebuie sa afiseze la intrarea in bloc faptul ca trimit angajat la revizia retelei si numele celui ce vine, cu doua zile inainte, Angajatul EON ce vine la revizie trebuie sa prezinte locatarului legitimatia de serviciun si CI . Apoi de dorit ar fi ca acela sa fie insotit de administratorul condominiului, pentru a fi evitate situatii de risc pentru locatari.