PETRIȘ. E greu de crezut că în anul 2018 se mai poate să stai în frig și întuneric zile în șir. E greu de crezut că o ninsoare, care altădată era ceva normal, a reușit să izoleze mii de arădeni, să îi lase în frig, fără lumină și chiar fără semnal GSM. Pare cumva desprins dintr-un film de groază, dar nu e așa. E situația disperată a arădenilor din zeci de localități din județ. Primarul comunei Petriș, Irina Onescu, a răbufnit joi seară, după patru zile de lipsă a electricității. Mai mult, primarul îi va susține pe locuitorii grav afectați de aceste căderi de electricitate să nu achite următoarea factură la curent.
„Sunt deja patru zile. Patru zile, oameni buni, de când satele Ilteu și Roșia Nouă nu mai sunt alimentate cu energie electrică! În aceeași situație se află alte câteva zeci de localități din județ.
E frig și întuneric! Până mai ieri nici măcar semnal GSM nu am avut! Telefonia fixă nici acum nu funcționează! În toate celelalte sate ale comunei, deși a revenit curentul, fluctuațiile de tensiune și întreruperile repetate au scurtcircuitat mai multe aparate electrocasnice și au defectat centralele termice din numeroase gospodării. După 40 de minute de așteptare la numărul de urgență, răspunsul Enel România este același ca de fiecare dată: «Echipele noastre sunt pe teren și lucrează la remedierea problemelor». Realitatea este însă puțin diferită. Echipele ENEL sunt puține și nu fac față volumului mare de intervenții. Se lucrează greu. Compania ar putea solicita sprijinul mai multor operatori particulari, care au atât logistica cât și mijloacele tehnice pentru a sprijini activitatea Enel, dar nu o face, e prea scump. Scumpe sunt și investițiile în modernizarea rețelei.
Cât îi costă pe clienții Enel «chibzuința» companiei? Nu îi pasă nimănui. Eu îi voi îndemna pe toți cei afectați de pana de curent să nu își achite factura de energie electrică pentru luna decembrie! Astfel că dacă există vreun avocat dispus să ne sprijine în demersul nostru, vă rog să îmi dați de veste! Cât despre Enel? Vorba aceea, numai de bine!”, a transmis Irina Onescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!