„Mi se pare ziua cât un an / Vise-mi ies din minte ca dintr-un vulcan”. E un vers al melodiei „1989” a trupei Cargo. La fel ca în vers, așa și celor care în decembrie 1989 ieșeau în stradă pentru a scăpa de regimul comunist, le „ieșeau” vise din minte ca dintr-un vulcan. Visau la libertate, la o țară fără comunist, la o viață mai prosperă și mai liniștită. Revoluția anticomunistă a început la Timișoara, iar Aradul a fost cel de al doilea oraș care a ieșit în stradă. Din 18 decembrie, până în dimineața de 22 decembrie sunt trimiși, rând pe rând, de către Elena Ceaușescu trei mari demnitari politici la Arad – Cornel Pacoste, membru CPEx, Ilie Matei, proaspăt secretar C.C. cu propaganda și Radu Constantin, secretar C.C. pe probleme de securitate și miliție – la care se adaugă, în 20 decembrie, generalul lt. Ilie Ceaușescu, adjunct al M.Ap.N. și șeful Consiliului Politic al Armatei, fratele lui Nicolae Ceaușescu, mr. Eugen Bădălan – șeful Statului Major al Diviziei din Oradea. Ei s-au deplasat la sediul comitetului județean de partid, fiind primiți de prim-secretara PCR Elena Pugna.
S-a trecut la executarea „Planului Unic de Cooperare pentru restabilirea Ordinii Publice grav tulburate în municipiul și județul Arad”. S-a format un comandament unic județean. În noaptea de 20 decembrie au fost scrise pe mai multe clădiri din centrul orașului lozinci îndreptate contra regimului comunist. În aceeași zi au fost răspândite manifeste de solidaritate cu protestele din Timișoara, pe strada Eminescu, din centrul orașului. În după-amiaza zilei de 20 decembrie, populația orașului s-a adunat în grupuri în piețe și pe străzi și a manifestat tăcut.
Momentul de la Orologerie
În dimineața zilei de 21 decembrie, începând cu ora 7:40, muncitorii din Întreprinderea de Orologerie Industrială, în urma unei întreruperi de curent au încetat lucrul și au ieșit în mod organizat în stradă ca să manifesteze împotriva regimului Ceaușescu. Liderul lor a fost muncitorul Dănilă Onofrei. Lor li s-au alăturat muncitorii din celelalte întreprinderi arădene mari (Întreprinderea textilă UTA, Fabrica de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului) și au început marșul de protest spre centrul orașului în jurul orei 8:00.
Aproape de centru, coloana de muncitori a fost somată de un baraj al armatei cu focuri de armă îndreptate spre cer. Protestatarii nu s-au speriat, ci au înaintat până în fața soldaților, unde au început să manifeste pașnic împotriva regimului. Primăria Aradului a fost înconjurată de taburi și armată. Piața din fața primăriei a fost invadată de demonstranți care protestau pașnic, scandând lozinci „Jos Ceaușescu!”, „Armata e cu noi!”, „Fără violență!”. După lăsarea întunericului, demonstranții s-au împrăștiat, din cei peste 80.000 rămânând în centru numai în jur de 100 de revoluționari, contra a aproximativ 1.000 de militari.
Victoria din 22 decembrie
Pe 22 decembrie, primii revoluționari arădeni reușesc să intre în Palatul Administrativ. Tricolorul cu gaură în mijloc, în locul stemei Republicii Socialiste Române, a fost ridicat atunci deasupra pieței, din balconul actualei Primării. În momentul în care soții Ceaușescu dispar cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central din București, piața din fața Palatului Administrativ din Arad era neîncăpătoare, zeci de mii de oameni strigându-și doleanțele. Cu toate că armata i-a asigurat pe revoluționari că le este alături, în Arad s-a tras în mulțime și au murit oameni. Într-un haos generalizat, 20 oameni au murit în orașul nostru, iar alți arădeni s-au jertfit la Timișoara, Turda și București.
Frontul Democratic Român
Mai târziu, s-a constituit primul comitet local al Frontului Democratic Român din Arad, din care făceau parte revoluționarii: Voicilă Valentin, Crișan Mircea, Onofrei Dănilă, Dima Traian, Gurilă Constantin, Chiș Claudiu, Popa Maria, Groșan Titus, Țâșcă Gheorghe, Nemeș Găvrilă, Pencea Ramona, Bordea Corina, Timar Traian, Gancea Alexandru și Onofraș Vasile.
Eroii martiri ai Aradului
* ALMEN Werner, originar din Arad, a fost împuşcat la Sibiu, pe 23 decembrie 1989;
* BĂTRÂNA Ştefan, a fost omorât la Arad, după ce a dezarmat pe ofiţerii de securitate Răşină şi Sălceanu;
* BUGY Robert-Paul, născut pe 14.12.1971, elev, a fost împuşcat la Arad, în zona Primăriei, în noaptea de 23-24 decembrie 1989;
* BUTE loan, născut pe 30.01.1966, subl. M.I., originar din Fălticeni, împuşcat la Arad, pe strada Făt Frumos, în 24 decembrie 1989;
* CLEPE Gheorghe, născut în 24.05.1961, sergent major M.I., a fost împuşcat la Arad, pe strada Făt Frumos, în 24 decembrie 1989 şi avansat sublocotenent post-mortem;
* COJOCARU Ladislau, născut în 2.11.1954, muncitor, a fost împuşcat la Arad, în zona Hotelului Parc, în 23 decembrie 1989;
* COSMA Marius, născut în 11.08.1970, originar din Oradea, militar în termen la MApN, a fost împuşcat la Arad, în 24 decembrie 1989;
* CRIȘAN Aurel, născut în 28.05.1951, electrician, a fost ucis la Arad, în zona Parcului Eminescu, în 23 decembrie 1989;
* CRIȘAN Vasile, născut în 26.10.1947, şofer, a fost ucis la Arad, în apropierea digului Mureșului, în 24 decembrie 1989;
* DON Radu, născut în 9.03.1964, student la Facultatea de Construcții, a fost împuşcat în carotidă, în 21 decembrie 1989, în zona pieței Universității din Bucureşti;
* DUMA Pavel, născut în 10.06.1957, Iocotenent major la miliţia oraşului Arad, a fost împuşcat, în zona străzii Andrei Șaguna, în 24 decembrie 1989;
* DUMITRAŞCU Costel-Augustin, născut în 24.08.1970, militar la UM 01214-Ineu a fost ucis la Arad, pe Calea Romanilor, în 24 decembrie 1989;
* GRUBER Geza, născut în 6.08.1963, cofetar la ICSAP Arad, împușcat în sediul fostului Consiliu Județean de Partid, în noaptea de 23-24 decembrie 1989;
* HARTMAN Alfred, născut în 3.01.1971, muncitor, a fost împuşcat la Arad, în sediul fostului Consiliu Județean de Partid, în noaptea de 23-24 decembrie 1989;
* HERBEI Cristian, născut la 1.07.1971, soldat în termen la UM 0865 Câmpina, împușcat la București, pe Aeroportul Otopeni, în 23 decembrie 1989;
* LILE Cristian, născut în 16.05.1969, din Arad, a fost împuşcat la Timişoara, la depozitul de medicamente, în 24 decembrie 1989;
* LUCACIU Octavian-lon, născut în 11.06.1952, maistru la IMU Arad, a fost împuşcat în 24 decembrie 1989, la Arad;
* LUKACS Zoltan-Ştefan, născut în 26.02.1958, electrician, a fost ucis în 24 decembrie 1989, la Arad, pe Bulevardul Revoluției, în zona străzii Crișan;
* LUNGU Cristina, născută în 14 martie 1987 din Arad, a fost împuşcată la Timişoara, pe Calea Girocului, în 17 decembrie 1989, la vârsta de 2 ani;
* MADA Mihai-Florin, născut în 8.01.1971, elev la Liceul nr.7 din Arad, a fost împuşcat în dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, în zona Băncii Naționale din Arad;
* NICOLCIOIU Sorin, născut în 03.01.1970, soldat în termen la MApN, împușcat la Timişoara, în 25 decembrie 1989;
* PUŞCAU Adrian-Victor, născut în 11.06.1969, originar din Bihor, a fost ucis la Arad, în zona Hotelului Parc, în 24 decembrie 1989;
* RANOIU Gelu-lustinian, născut în 19.11.1966, din Gurahonț, militar la MApN, a fost împuşcat la București, în zona Ministerului Apărării, în 24 decembrie 1989;
* SAFALERU Andrei, născut în 19.05.1970, muncitor, a fost ucis la Arad, pe Podul Decebal, în 24 decembrie 1989;
* SUCIU Săndel, născut în 5.08.1969, soldat în termen la UM 01291 Turda, a fost împușcat în orașul clujean, pe 22 decembrie 1989;
* TOTH Sandor, cetăţean ungar, născut în 1945, şofer, membru al Forumului Democrat din Ungaria, a venit conducând un convoi de Cruce Roşie cu ajutoare pentru România. În 22 decembrie 1989, a fost ucis la Arad.
Trimite articolul
XCinste lor, Eroilor! Datorită Lor putem circula astăzi în Europa și nu numai.
-
Și totuși uite câți nostalgici roșii calcă în picioare sacrificiul acestora
EROI NU MOR , NICIODATA ! Pacat pentru jertfa lor, noi am uitat ce au facut pentru noi, au murit nevinovati intr-un razboi al celor flamanzi si avizi dupa putere.
Pios omagiu,vesnica amintire si recunostinta celor pentru care eu sunt un om LIBER!
Cinste acestor oameni! Iar azi multi romani spun ca a fost mai bine pe vremea lui Ceasca si uita de acesti oameni care au iesit in strada, exact pentru a scapa de comunism, unii fiind ucisi altii raniti. Trist…
-
Dacă nu sti mai bine țineți fleanca. Nu Nicu a fost cel rău ci aia de afara care nu au fost de acord ca Nicu plătind datoria de 11 miliarde de dolari în 1987 nu mai vroia alt împrumut și asta a dus la ” lovitura de sta-t ” condusa de Ilici Iliescu mai draga.
-
ai perfecta dreptate
iar Iliescu este desigur ”revolutionar ” cu pensie buna masina la scara si alte drepturi……………ca procesul se tot amana pana face si Iliescu 100 de ani probabil-
..si oare cei ce au murit, si-au dorit situatia din tara, de astazi ??
-
-
Mai pune mana pe o carte, ciolovecule, ca iarasi mananci litera “i” cu pofta cu care mancai “fratii Petreusi” in comunism. Atunci vei “stii”…
-
la cine te referi?
-
Doua greseli sunt doar in prima propozitie a copycat-ului meu de mai sus. Am mentionat-o doar pe prima. Non scholae, sed vitae
-
-
-
-
da am scapat de vremurile alea, de dreptul de a primi un apartament gratis de un loc de munca sigur de invatamant si asistenta medicala gratuite. Da!
-
Dar nopțile în frig, fără electricitate și apă caldă, program TV de câteva ore pe zi preaslăvind “realizările” regimului, alimentările goale, benzina și alimentele pe cartelă, circulația doar în weekend cu soț și fără soț?
-
El a fost o coada de topor nomenclaturista, lui nu i se aplicau astea, traia pe spinarea poporului infometat. O fi fost chiar printre cei care au tras cu arma in oamenii adunati sa scape de comunism.
-
-
ideea de revoluție este și în sângele nostru, dar doar francezii știu cum sa-l aplice.. la noi a rămas același cap plecat pe care tabia nu-l taie ..
nu va uitați după gușterii de Arad ei nu vor ieșii niciodată cu pieptul gol în stradă decât atunci când vor decide cei din pădure verde cu vegetația foarte densă …
Azi nu mai avem fabrici din care sa iesim sa protestam.
-
avem ! oamenii contează
-
ce conteaza ? stam someri ca-i fain
-
nu crezi ca cei care ies in marea lor majoritate nu au gustat luxul somajului nici macar o zi din viata lor
-
Au ieșit muncitorii în stradă. Acum, ies la proteste doar cei din instituții. Cu asta ne-am ales: politicieni, agenții, instituții,un aparat central și local plin de pile și neamuri. Până și gardienii publici au devenit polițiști cu drepturi depline chiar dacă nu au nici o pregătire.
Muncitorii au ajuns să țină în spate o clică de funcționari.
Iar, pentru cei care au făcut stagiul militar vor primi la pensie 20,25 lei pe anul de stagiu.
În ansamblu este ceva mai bine ” dar nu pentru…” toți.
Au murit de proști.Praf s-a ales de România.
-
Da, pentru ca voi i-ati votat pe aceiasi hoti de peste 30 de ani. Acei oameni de la Revolutie au vrut o schimbare, voi nu.