Dreptatea pe care Victor Socaciu doreşte să o facă revoluţionarilor, prin eliminarea impostorilor, este dorinţa noastră, a tuturor revoluţionarilor adevăraţi, care am suferit în toţi aceşti 23 de ani pentru nedreptăţile şi umilinţele pe care le-am trăit…În cadrul Asociaţiei noastre, am constituit o comisie de integritate, care are rolul de a analiza toate cererile de adeziune, cu scopul de a permite doar revoluţionarilor autentici afilierea la organizaţia noastră. Într-un cuvânt, asociaţia noastră a fost creată pentru a selecta revoluţionari adevăraţi şi avem grijă în continuare ca cei care aderă, veniţi de oriunde, să fie supuşi votului de încredere.Ne dorim şi sprijinim ca obiectivele lui Victor Socaciu, secretar de stat la SSPR, să se realizeze, exact aşa cum au fost menţionate în mesajul pe care l-a adresat revoluţionarilor, publicat pe site-ul instituţiei ”, se arată în Comunicatul semnat de preşedintele asociaţiei, Mircea Ardelean.
Revolutionarii Asociatiei „21 Decembrie ” vor eliminarea impostorilor
Reactualizat la:
ARAD. Membrii „Asociaţiei 21 Decembrie 1989 ” Arad salută „Cuvântul de bună regăsire ” al lui Victor Socaciu. „Noi, camarazii săi din Asociaţia „21 Decembrie 1989 ”, aşteptăm de mulţi ani un secretar de stat care cunoaşte realitatea, apreciază revoluţionarii adevăraţi şi doreşte să îi repună la loc de cinste în societatea românească.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!