Jale pe primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. Iar această jale s-ar putea transfera într-un timp foarte scurt către întreg statul român şi către toate lucrările finanţate prin programul sectorial de dezvoltare a infrastructurii.
Scandalul dintre „românaşii” de la Romstrade şi portughezii de la Monteadriano a ajuns deja la urechile Uniunii Europene, care ar putea suspenda fonduri totale de 4,6 miliarde din cauza amânărilor făcute de societatea condusă de Nelu Iordache.
De la demararea lucrărilor, respectiv din iulie 2011, Romstrade (lider de proiect) a încasat de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) peste 20 de milioane de euro. Din această sumă, nu a dat nici măcar un cent partenerilor de la Monteadriano.
Iar portughezii au abandonat şantierul şi îşi caută dreptatea la Uniunea Europeană, acest lucru fiind anunţat de reprezentantul societăţii. „O delegaţie condusă de Angela Martinez a făcut, în urmă cu două săptămâni, o inspecţie pe primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, unde şi noi facem parte din consorţiul care a câştigat licitaţia. În prezent, nu se lucrează de la kilometrul 0 până la kilometrul 7, aceasta fiind porţiunea care îi revine societăţii Monteadriano.
Noua conducere a CNADNR a analizat deja situaţia şi ne-a asigurat că se caută o soluţie pentru această problemă. Până atunci, noi aşteptăm decizia oficialilor care au realizat inspecţia”, a declarat Florin Enăceanu, reprezentantul Monteadriano în România.
Reprezentanţii CNADNR merg pe acelaşi discurs pe care au mers şi în urmă cu câteva luni, când ziarul nostru a mai scris despre această problemă de pe autostradă.
„Soluţia divergenţelor apărute în cadrul asocierii depinde exclusiv de membrii acesteia. CNADNR a solicitat antreprenorului transmiterea unui grafic de execuţie şi a penalizat constructorul pentru obligaţiile contractuale neîndeplinite”, spune Ionuţ Marşala, directorul companiei de autostrăzi.
Iar penalizările despre care vorbeşte sunt întru totul meritate, ţinând cont că într-un an de zile Romstrade a reuşit să ajungă doar la 4,6 la sută procentaj din totalul lucrărilor. Şi asta cu un an înainte de termenul de finalizare stipulat în contract.
Şi în prezent, zeci de camioane şi alte utilaje stau nefolosite pe şantier, iar lucrările par să stagneze mai degrabă decât să înainteze. Întreg şantierul autostrăzii Nădlac-Arad, tronsonul întâi, este o întindere nesfârşită de gropi, bălţi şi noroaie.
Rămânem fără bani
Poate cea mai proastă dintre toate veştile este aceea că, dacă inspecţia celor de la Uniunea Europeană va scoate la iveală faptul că banii primiţi gratuit nu sunt cheltuiţi corespunzător, aceştia ar putea fi retraşi. Şi nu este vorba numai despre cele 116 milioane de euro, cât costă lucrarea celor două firme aflate în litigiu, ci despre 4,6 miliarde de euro, cât oferă uniunea pentru realizarea de autostrăzi pe întreg coridorul IV Paneuropean, prin cadrul programului operaţional sectorial pe transport.
Autostrada Nadlac-Arad „moare” inca din fasa
Vecinii nu mai fac autostrada spre Nadlac
Citiți principiile noastre de moderare aici!