CHIȘINEU CRIȘ. Social-democrații și liberalii din Chișineu Criș se atacă în mediul online. Cele două organizații au decis să își poarte rivalitățile politice pe paginile de Facebook, organizația PSD fiind cea care a lansat primele acuze. Motivul? Masa caldă pentru elevii din Criș.
„Se încheie și anul școlar, iar masa mult promisă elevilor, cu care primarul Flavius Chereji se lăuda fără modestie în presa județeană s-a dat pierdută, cu tot cu banii aprobați pentru asta (la fel ca banii aprobați pentru «n» proiecte pe care nu le vom vedea vreodată). Cantinele sunt tot sub standardul de igienă și dotare, iar primarul se face că plouă și poate, poate, comunitatea va uita. Sau oare să nu se fi găsit încă firma de catering potrivită?
Cu un lucru au avut totuși dreptate, chiar e o inițiativă unică în România să promiți, cu surle și trâmbițe, o masă caldă unor copii, ca mai apoi să nu o oferi așa cum a fost promisă – decât în situațiile care vă convin vouă, conducerii. Pentru asta putem doar să vă felicităm, nu cred că a mai reușit cineva performanța asta!
Și totuși, de ce în aceste luni nu s-a putut beneficia de masa caldă, dacă tot ați votat bugetul în forma aceasta?”, este mesajul transmis de social-democrați.
Reacția liberalilor
La câteva ore de la acuzele lansate de PSD, organizația PNL a Chișineu Criș a reacționat, tot pe pagina de Facebook.
„Era de așteptat, predictibil, ba chiar a devenit o tradiție în politica locală din orașul nostru. Postări pe rețele de socializare care să țină loc de dezbateri argumentate, venite imediat după orice proiect sau eveniment finalizat cu bine de administrație. […] Înainte de orice postare, un minimum de informare e obligatorie! Dece? Pentru că dacă ați fi întrebat la școli (ca la Primărie nu aveți încredere), știați ca masa elevilor a fost subvenționată și în acest an. Știați ca există autorizații în vigoare pentru cele doua unități de învățământ care dețin cantine. Că grădinițele asigură în continuare masa pentru preșcolari. […] Acum postați despre cum nu am achiziționat servicii de catering. Legea Educației Naționale a fost modificată în luna mai, în sensul ca elevii din învățământul profesional și tehnic vor beneficia de masă și cazare gratuite. De asemenea, programul-pilot desfășurat la nivel național prin care a fost asigurata masa pentru elevi în 150 de unități de învățământ, s-a încheiat acum la final de an școlar 2021-2022. Ministerul Educației decide acum dacă acesta va fi implementat la nivel național, în toate unitățile de învățământ din țară. Ați acuzat că folosim bani din bugetul local pentru masa elevilor, când aceștia pot fi folosiți pentru altceva! Avem și noi o întrebare (retorică): Cine sau ce v-a împiedicat să formulați amendamente la buget prin care să vă susțineți propria viziune pentru justa utilizare a banului public și implicit pentru masa elevilor? Opoziția se face cu soluții și propuneri pertinente, în Consiliul Local și nu pe Facebook”.
Schimbare politică
În urma ultimelor alegeri locale, Chișineu Criș, un oraș condus mandate la rând de PSD, a fost câștigat de PNL prin candidatura lui Flavius Chereji pentru funcția de primar. În acest moment, PNL are 5 consilieri locali în CL Chișineu Criș, PSD are 3 consilieri, PMP are 2 consilieri, UDMR, ALDE și PPU câte 1 consilier.
Trimite articolul
XStie toata lumea cum a “reusit”, primaru’ Chereji, sa ajunga pe acest post. Se retituie banii inca in “Universal” si in alte parti? Oricum tiganii din Padureni si Nadab, uita repede!
-
Daca ai date concrete fa-le publice,sau depune plangere.Din auzite stie toata lumea.