Echipa Colegiului Național „Moise Nicoară”, coordonată de prof.ing. Ileana Selejan, a trecut de preselecții prezentând un eseu convingător și un videoclip atractiv, adaptate pe tematica acestui sezon, care propune o călătorie în spațiu. După ce prima etapă, cea a înscrierilor, s-a finalizat cu bine, adolescenții au scos șurubelnițele și piulițele și s-au pus pe treabă pentru a construi un nou robot, care va îndeplini misiuni pe un teren ce simulează o planetă îndepărtată.
În primele două sezoane, roboții care au luptat în cadrul unor meciuri la Polivalentă în București, dar și jurnalele comprehensive de documentare și evenimentele pe care le-au organizat, le-au adus tinerilor două premii, unul la categoria Connect Award (premiul I), iar celălalt la categoria Motivate Award (premiul al III-lea), pentru popularizarea valorilor competiției și ale educației STEM în cadrul comunității locale. Formatul competiției a rămas același și pentru noul sezon, dar noutatea este că, pentru calificarea la etapa națională, echipele vor fi mai întâi puse în fața etapelor regionale eliminatorii. Situația îi motivează însă pe toți să investească și mai multă energie în realizarea produsului final într-un timp cât mai scurt, îi ajută să-și dezvolte abilitățile de colaborare, de gestionare a sarcinilor într-o echipă și capacitatea de a învăța pentru a-și îmbunătăți cunoștințele necesare finalizării sarcinii.
Membrii din „Harambe Cartel” au roluri variate în echipă, departamentele întinzându-se de la marketing și design, la proiectare, mecanică și programare, acestea împletindu-se armonios pentru a da naștere produsului final. După cum spune Iasmina Silaschi, membră a echipei, de la promovare până la liniile de cod, totul e important, un puzzle gigantic, care are nevoie de toate micile piese, detalii ca să fie complet. Deși diferiți, tinerii sunt uniți de ambiție, creativitate și un ideal comun: cel de a face performanță la Campionatul Național și nu numai.
Cuvântul „Harambe Cartel”-iștilor…
Mai multe despre așteptările lor de la concurs și planurile de viitor aflăm chiar de la ei.
„Mă aștept să învăț să lucrez în echipă, să mă dezvolt individual atât din punct de vedere profesional cât și personal, să învăț lucruri noi cum ar fi asamblare, proiectare, promovare, dar și să progresez în programare” – spune Radu Sîrbu.
„Cunoștințele dobândite prin participarea la concursul FTC îmi vor oferi un avantaj la facultate, în special pentru că vreau să-mi continui studiile în acest domeniu. De asemenea, am învățat să lucrez mult mai bine în echipă, lucru pe care îl consider foarte important”- completează Miruna Cilibia.
„Doresc să integrez cunoștințele nou dobândite în profilul abilităților tehnico-științifice ce mă caracterizează, aducând un aport consistent la dezvoltarea mea pe plan profesional, respectiv la viitoarea mea carieră” – adaugă Ana Calotă.
Alți membri explică importanța roboticii și a studiilor în societatea modernă și în viitorul ce se deschide în față, motivând astfel avantajele pe care le prezintă participarea la acest concurs:
„Cred că robotica și studiile STEM vor avea un impact pozitiv asupra viitorului prin beneficiile de învățare pe care le facilitează în domeniul tehnic, care devine, pe zi ce trece, centrul de sprijin al societății moderne. De asemenea, cred că acestea vor avea o contribuție majoră în viața mea profesională și în cultura mea generală” – precizează Daniela Vesa.
„Robotica dezvoltă gândirea analitică, te ajută să înțelegi cum să rezolvi probleme și are aplicații în viața reală” – este convingerea lui Cătălin Brița.
„După părerea mea, robotica va avea un impact major asupra tuturor domeniilor, deoarece multe companii vor încerca să-și optimizeze productivitatea cu ajutorul roboților programați să îndeplinească sarcinile date, în locul angajaților, care trebuie plătiți pentru a lucra” – opinează Christian Pustianu.
„Harambe Cartel”-iștii țintesc departe, nu doar în concurs, ci și în viitoarele cariere, după cum reiese din interviul la care au răspuns câțiva dintre ei. Să le urăm succes în acest nou sezon și să le dorim ca robotul lor să-și deschidă aripile, să-și pornească motoarele, să decoleze către lună și să ajungă până dincolo de ea.
Alexandra Tudorescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!