„Împăratul” e greu de găsit chiar şi la puşcărie. Uţu Claudiu Rohozneanu ar trebui să fie încarcerat, cel puţin teoretic, la Penitenciarul Arad. Reprezentanţii instituţiei ne-au declarat, însă, că, în urmă cu mai bine de o săptămână, acesta împreună cu „locotenenţii” săi au fost transferaţi. Am fost curioşi să aflăm unde au fost încarceraţi cei din clanul „Împăratul”, dar responsabilii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad au spus că nu au cunoştinţă despre locaţia în care au fost închişi. Nici la „Popa Şapcă” nu am dat de Rohozneanu. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Penitenciarului Timiş au spus că acesta nu se află încarcerat la ei. Surse ne-au declarat, însă, că Rohozneanu Uţu Claudiu, condamnat la opt ani de închisoare în dosarul „Împăratul”, şi Fizidean Ioan Vivi, condamnat la 9 ani şi 3 luni de închisoare, în acelaşi dosar, s-au întors de la Penitenciarul Rahova în noaptea de miercuri spre joi.
Clanul „Împăratul”, cea mai importantă grupare infracţională din ultimii ani din Arad, a fost anihilată în ianuarie 2009. Gruparea condusă de Rohozneanu număra 15 membri. Aceştia au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare având pedepse cuprinse între 6 luni şi 12 ani.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!