COVĂSÎNŢ. Pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică 18 august, în Parohia Covăsînţ s-a desfăşurat cea de a IV-a ediţie a Festivalului Românilor de Pretutindeni, manifestare cultural-spirituală iniţiată în anul 2010 în această comunitate, cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Timotei, de către preotul paroh Mihai Octavian Blaj.
La această ediţie au participat grupuri folclorice ale românilor din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, şi din ţara gazdă.
În prima zi, la Tabăra Ortodoxă de Păstrare şi Conservare a Tradiţiilor Româneşti a Parohiei Covăsînţ, fiecare grup participant a preparat o mâncare specifică zonei de unde provine, realizându-se astfel o interrelaţionare şi o cunoaştere între membrii grupurilor, nu numai în ceea ce priveşte arta cântecului şi a jocului ci şi a artei culinare.
Duminică, la ora 10, oaspeţi şi gazde au participat la slujba Sfintei Liturghii în biserica din Covăsînţ, oficiată de către PC preot Ioan Armaşi, consilier patriarhal, delegatul Patriarhiei Române, în sobor cu părintele Mihai Blaj – preotul paroh şi preoţii care au însoţit grupurile de români.
După amiază, pe stăzile localităţii, gătită sărbătoreşte, a avut loc parada portului popular, alaiul deplasându-se din faţa bisericii parohiale la Tabăra Ortodoxă de Păstrare şi Conservare a Tradiţiilor Româneşti, unde a debutat spectacolul folcloric.
Prezent la manifestare, alături de Preasfinţitul Siloan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a adresat, în debutul programului, un cuvânt de învăţătură tuturor celor prezenţi, în cadrul căruia a evidenţiat faptul că două lucruri îi unesc pe românii de pretutindeni: credinţa ortodoxă şi tradiţiile străbune, într-o unitate frăţească, în anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. „Într- un imperiu foarte întins, prin proclamarea libertăţii generale de credinţă, strămoşii noştri romani au acţionat în sensul unei deschideri către toate popoarele, dar bazându- se pe unitatea lor”, a arătat Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei..
Pe scenă au urcat corurile: „Bunavestire” al Parohiei Ortodoxe Covăsînţ, corul parohiei Ghioroc, după care au evoluat românii din Timoc – Serbia, Vidin – Bulgaria, Gyula – Ungaria Cernăuţi – Ucraina, Voivodina- Serbia, Chişinău – Republica Moldova, precum şi formaţia de jocuri populare tradiţionale „Păstrătorii Tradiţiei” a Parohiei Ortodoxe Covăsânţ.
Momente deosebite le-a creat interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de orchestra „Crai Nou” din Alba Iulia. În mai multe rânduri spectatorii s-au ridicat în picioare, ovaţionând, apoi s-au prins într-o horă a frăţiei.
Organizatorii acestui festival au fost Parohia Ortodoxă Covăsînţ şi Asociaţia „Păstrătorii Tradiţiilor Româneşti” cu sprijinul următoarelor instituţii: Ministerul Afacerilor Externe- Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Patriarhia Română – Sectorul Comunităţi Externe, Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Comunei Covăsînţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!