În baza parteneriatului dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, cu Universitatea din Novi Sad, Serbia şi Societatea de Limba Română din Voivodina, Novi Sad, Serbia, pentru prezentarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi internaţionalizarea UVVG, o delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condusă de prof. Vasile Man şi conf. univ. dr. Eugen Gagea, va participa în data de 9 martie, 2018 la Salonul Internaţional de Carte de la Novi Sad, Serbia.
În cadrul programului „România Centenară. Vasile Goldiş, părinte al patriei”, conf. univ. dr. Eugen Gagea, va transmite Cuvântul de salut, din partea d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi al prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG Arad.
În continuare, prof. Vasile Man, va prezenta revista Studii de Ştiinţă şi Cultură,vol. XIII, nr.4/ decembrie 2017, vorbind despre colaborarea cu universităţile din Serbia – Novi Sad, Belgrad, Vârşeţ;
CS dr, Viviana Milivoievici, va prezenta comunicarea: Parteneriatul cultural -ştiinţific dintre Academia Română Filiala Timişoara şi revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, editată de Universitatea de Vest ” Vasile Goldiş” din Arad, iar Lucian Marina va prezenta revista LOGOS, nr. 2-2017, editată de Societatea de Limba Română din Voivodina, Serbia, în parteneriat cu UVVG Arad, România.
În cadrul evenimentului vor avea loc o expoziţie de artă fotografică sub genericul „Vasile Goldiş şi Marea Unire” – dr.Virgil Jireghie şi lansări de carte: Eugen Gagea, Maria Alexandra Pantea, Vasile Goldiş,în portrete şi evocări ale contemporanilor, Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2018; Viviana Poclid Dehelean, Albastru – Infinit/ Bleu-Infini, Ediţie bilingvă română – franceză, Editura Gutenberg Univers, Arad, România, CIRER Paris, Franţa 2017; Vasile Man, Viviana Milivoievici, Ziua de Azi, poeme, Editura Gutenberg Univers Arad, România, 2017.
Cu acest prilej, se va face, din partea UVVG, o donaţie de carte Universităţii din Novi Sad, Serbia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!